În acest an, agenţia de turism IRI Travel își aniversează ”majoratul”, iar Lucian Bădîrcea, CEO-ul companiei, a vorbit, într-un interviu acordat lui Traian Bădulescu, despre satisfacţiile dar şi provocările acestor ani.
Mai multe bănci europene au demonstrat probleme serioase în capacitatea lor de a răspunde la un atac cibernetic simulat, în cadrul unui test de referinţă derulat de Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg.
Bucureştiul are una dintre cele mai mari frecvenţe ale daunelor auto din Europa, de 6,2%, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Sorin Mititelu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi coordonator al Sectorului Asigurări-Reasigurări.
Până la 8,5 milioane de dispozitive Windows au fost afectate vineri, din cauza unui serviciu de actulizări al Microsoft. Problema ar fi putu fi evitată dacă nu ar fi existat Digital Market Act (DMA), spun reprezentanții companiei.
Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, a vorbit, în cadrul emisiunii ”Totul despre bani”, despre destinații, despre probleme, dar și despre impactul lucrărilor efectuate de partea bulgară la Podul Giurgiu-Ruse.
Aproape trei sferturi (74%) dintre români ştiu prea puţin sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării, iar patru din zece persoane sunt de părere că preţul prea mare ale acestor dispozitive este principalul impediment în achiziţie, arată un studiu de specialitate,...
Directorul general de la Renault, Luca De Meo, şi-a exprimat unele îndoieli cu privire la intervalul de timp pentru tranziţia la vehiculele electrice în Europa, adăugând că producătorul auto trebuie să diminueze costurile dacă vrea să îşi atingă obiectivele în domeniul automobilelor electrice,...
Metalul prețios a doborât noi recorduri în săptămâna care tocmai s-a încheiat. Experții oscilează și nu au un punct de vedere unanim în privința evoluției ulterioare a aurului.
Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus.
Când senatorilor americani li se cere să numească un idol politic, ei aleg de obicei o figură sculptată pe Muntele Rushmore. J.D. Vance, proaspătul candidat republican la funcția de vicepreședinte, a optat în mod neașteptat pentru un francez, notează The Economist.
După ce liderul lor a fost găsit mort la începutul acestei săptămâni, membrii unui grup indigen din partea peruană a Amazonului susțin că traficanții de droguri pun stăpânire pe junglă.
Căile Ferate din România se mai țin în doar câteva nituri, am putea spune. Accidentele feroviare sunt din ce în ce mai frecvente iar cauzele fiind unele pe care le știm cu toții de peste 30 de ani, lipsa investițiilor.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului urmează să lansezed ediția din 2024 a programului "Start Up Nation - România", destinat stimulării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).
Ștefan Ionescu, fondatorul cramei 1000 de Chipuri din Urlați, Prahova, a acordat redacției DCBusiness un interviu amplu despre vinul românesc. În a doua parte a dialogului am vorbit despre vinurile ieftine, importurile, de ce nu e promovat vinul românesc în străinătate cât și cauzele pentru care...