România este singurul stat care a alocat din fondurile structurale resurse dedicate zonelor riverane Dunării, iar prin Programul Operaţional Regional (POR) au existat mai multe axe care fac referire atât la partea de dezvoltare de infrastructură, cât şi la zona de cultură şi la...
Miliardarul cez Daniel Kretinsky a profitat de talentul său pentru investiții, considerat excepțional, pentru a trece, în câțiva ani, de la statutul de jurist plăti cu mii de euro pe lună, la cel de magnat al finanțelor.
Dacă economia românească ar crește în medie cu 5% pe an am putea ajunge să trăim la nivelul mediei din Zona Euro în 16 ani. Nivelul de 75% l-am putea atinge în șase ani (2024), iar la 70% din media Zonei Euro am putea ajunge în patru ani (2022). Este concluzia...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a depus, în 15 octombrie, aplicaţia de finanţare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului 'Infrastructura Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti', măsură care înseamnă...
Cei care câștigă la Loto sume mari sfârșesc de cele mai multe ori fără niciun sfanț, într-un timp mai mult sau mai puțin scurt. Amețiți de fericire cheltuie în neștire fără noimă și toacă toți banii inutil până la ultimul sfanț.
Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual, iar autorităţile să ia în calcul inclusiv renunţarea la cota unică în favoarea unui...
Tesla a introdus joi o nouă versiune a sedanului Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 260 de mile (418 kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 45.000 de dolari, transmit Bloomberg, MarketWatch şi Reuters.
Digi | RCS & RDS, lider pe piața operatorilor de televiziune prin cablu, dar și pe segmentul de servicii de internet fix, participă la Angajatori de Top cu o ofertă de peste 300 de locuri de muncă vacante pentru domeniile: vânzări, divizia de telefonie mobilă, IT, logistică,...
Proporţia germanilor aflaţi la vârsta pensionării dar care lucrează încă s-a dublat în ultimul deceniu, iar numărul vârstnicilor germani care urmează cursurile instituţiilor de învăţâmânt superior este în creştere, arată datele statistice oficiale...
Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în septembrie la 15,3% din totalul consumului, cu 2,9 puncte procentuale mai puţin faţă de iulie 2018, arată un studiu al Novel Research, potrivit unui comunicat de presă al JT International.
Oferind un ecran de 6.5 inchi, raport ecran/corp de 91%, o cameră foto ce dispune de inteligență artificială și chipset-uri de înaltă performanță, Honor 8X este un telefon care propune o ofertă extrem de tentantă în ceea ce privește raportul preț-performanță, ofertă pe care nu o...
Grupul auto Volkswagen AG a anunţat joi că va oferi bonusuri şi subvenţii proprietarilor de vehicule echipate cu motoare diesel mai vechi pentru a le schimba cu modele mai noi şi mai puţin poluante, transmite Reuters.
Tesla a cumpărat terenul pentru noua sa fabrică din Shanghai, într-un moment în care vânzările auto pe piaţa chineză au înregistrat în septembrie cel mai semnificativ declin din ultimii aproape şapte ani, sporind temerile unei contracţii în 2018, pentru prima...
Carrefour şi-a exprimat încrederea că planul său strategic este în grafic, după ce creşterea vânzărilor a accelerat în trimestrul trei din 2018, reflectând rezultatele mai bune obţinute pe pieţele sale de bază din Franţa şi Brazilia.
Evoluţiile economice înregistrate la nivel mondial sugerează că, deşi în prezent numărul persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie extremă este mai mic, aproape jumătate din populaţia lumii, respectiv 3,4 miliarde de persoane, se străduieşte să-şi asigure nevoile de...
Îmbătrânirea populaţiei Europei riscă să antreneze recesiuni mai lungi şi reveniri mai slabe, ceea ce ar ridica noi constrângeri în materie de politică monetară, a avertizat miercuri economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, informează Reuters.
Lucrările la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei - Eroilor) sunt gata în proporţie de 87%, iar călătorii vor putea circula pe acest tronson începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat, miercuri, directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, la o conferinţă pe...
Peste 29 de milioane de euro sunt disponibile pentru microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din domeniul tehnologiei informaţiei (IT&C) pentru dezvoltarea de proiecte de cercetare şi dezvoltare, prin intermediul unor scheme de ajutor de stat, a anunţat,...
Canada a devenit miercuri prima ţară din G20 care a legalizat canabisul recreaţional, după aproape un secol de prohibiţie, o reformă istorică aşteptată atât de consumatorii acestui drog uşor, cât şi de pieţele bursiere, ce au părut cuprinse de euforie, relatează AFP.
În cazul organizării unui referendum privind apartenenţa la UE, 65% dintre români (66% dintre europeni) ar vota pentru ca ţara lor să rămână membră, rezultă din ultimul sondaj Eurobarometru comandat de Parlamentul European. Dar, dacă 64% dintre români consideră că ţara...
Selecţia proiectelor în cadrul programului Start-Up Nation se va realiza pe bază de clasament (punctaj) şi criterii de departajare transparente în condiţii de punctaj egal, renunţându-se la contractarea proiectelor pe baza principiului 'primul venit - primul servit',...
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, marţi, un curs de 4,6677 lei pentru un euro, în creştere cu 0,14 de bani (+0,03%) faţă de cotaţia anterioară, când moneda unică europeană valora 4,6663 lei.
Un milion de români au câte 10.000 de lei în cont şi nu ştiu de ei, susţine Radu Crăciun, directorul general al fondului BCR Pensii şi preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), citând un sondaj efectuat recent de asociaţie.
Investiţiile străine directe (FDI) pe plan global au scăzut cu 41% în primul semestru din acest an, la 470 de miliarde de dolari, cel mai redus nivel din 2005, a apreciat luni Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD)
Donald Trump a declarat, luni, că a vorbit la telefon cu regele Arabiei Saudite, care a negat orice implicare în dispariția jurnalistului Jamal Khashoggi, după ce acesta din urmă a vizitat consulatul saudit din Turcia.
Schimbările climatice ar putea pune probleme amatorilor de bere în următoarele decenii, în condiţiile în care vor provoca o scădere a randamentului culturilor de orz, ingredient principal pentru producţia celei mai populare băuturi alcoolice a lumii, arată un nou studiu...
Grupul Nordzucker, al doilea mare producător de zahăr din Germania, a avertizat luni că se aşteaptă să înregistreze pierderi în acest an din cauza preţului scăzut al zahărului după liberalizarea pieţei europene, transmite Reuters.
Donald Trump a cheltuit, doar în două săptămâni din septembrie, 110.000 de dolari americani pe anunțuri publicitare postate pe Facebook. Deși nu este cea mai mare sumă de bani investită de un politician american în campanii pe Facebook, cea a liderului republican...