Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) nu au recuperat laptopul şefei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, de la femeia din Harrisburg acuzată că a jucat un rol în furtul echipamentului respectiv în timpul asaltului asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, transmite miercuri dpa.
Preşedintele rus a salutat miercuri prelungirea tratatului New START (START-3) de limitare a arsenalelor nucleare rus şi american, care, în opinia lui, descurajează cursa înarmării și îndepărtează pericolul ca omenirea să se confrunte cu un război cu consecințe dintre cele mai devastatoare....
Noul preşedinte american Joe Biden a avut marţi o convorbire cu omologul său rus Vladimir Putin, pentru prima dată de la instalarea sa la Casa Albă, în cadrul căreia a abordat mai multe subiecte aflate în centrul unor tensiuni dintre cele două ţări, relatează AFP.
Cu puțin mai mult de un an în urmă, pe măsură ce au apărut primele rapoarte despre izbucnirea unei noi pandemii cu noul coronavirus în China, a devenit rapid clar că persoanele în vârstă și bărbații prezintă cel mai mare risc de a dezvolta forme letale ale bolii.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei mondiale în 2021 şi a anunţat că scăderea activităţii economice din 2020, în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), va fi cu aproape un punct procentual mai puţin severă decât se previziona, transmite...
Ministrul german al sănătății s-a declarat de acord cu propunerile UE de a introduce restricții la exportul vaccinurilor COVID-19, pe măsură ce tensiunile cu AstraZeneca și Pfizer au crescut, din cauza reducerii livrărilor la doar o lună după ce blocul a început vaccinarea, anunță Reuters.
Pensia publică de la stat ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu dacă nu ar exista pensiile private, ceea ce pe standarde globale este destul de puţin, a declarat, miercuri, Cristian Popa, membru al boardului CFA România.
Pe măsură ce China împinge lumea să evite relațiile oficiale cu Taiwanul, liderii din întreaga lume își dau seama cât de dependenți au devenit de democrația insulei.
Riscul principal la adresa economiei româneşti în acest an constă în felul în care începerea consolidării fiscale va fi reflectată în bugetul de stat pe acest an, a declarat, marţi, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Aproximativ 60% dintre companii au în plan să reînceapă munca de la birou din luna martie în timp ce 40% dintre angajaţi spun că acasă au lucrat mai mult timp şi au fost mai eficienţi decât la birou, arată un sondaj realizat la finalul anului trecut de către Undelucram.ro, o comunitate online...
Ministerul Sănătăţii a explicat că eficacitate de 95% a unui vaccin împotriva noului coronavirus înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană imunizată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte COVID-19 simptomatic.
Rușii au lansat la apă prima navă militară de patrulare ”Ivan Papanin”, din categoria spărgătoarelor de gheață. Este o premieră absolută pentru forțele armate ale președintelui Vladimir Putin și este ciudată.
Preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat luni împotriva unui ''nou război rece'' care nu poate să ducă decât la un ''impas'', într-un mesaj video adresat Forumului economic mondial de la Davos, relatează AFP.
CEO-ul laboratorului farmaceutic AstraZeneca şi-a exprimat luni regretul pentru lipsa de colaborare a guvernelor în lupta împotriva pandemiei, criticând comportamentul egoist al anumitor ţări, relatează AFP.
Autoritățile ruse continuă să amenințe cu urmărirea penală după ce zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în cea mai mare țară din lume, în sprijinul liderului opoziției Alexey Navalny, care a fost arestat chiar la întoarcerea în țară.
Războaiele prelungite sunt responsabile pentru privarea de îngrijiri medicale esenţiale a 600 de milioane de femei şi copii din lumea întreagă, potrivit estimărilor unei echipe de cercetători, publicate în revista medicală The Lancet, informează DPA.
Persoanele care doresc să lucreze sau să intre într-o afacere cu această zodie trebuie să fie foarte atente! Această zodie este foarte ZGÂRCITĂ. Astrele spun TOTUL!
Joe Biden, noul președinte american, are o agendă economică foarte diferită de cea a lui Donald Trump, mai ales din punct de vedere fiscal și ar putea revizui relația dintre Statele Unite și economia globală.
În urmă cu șase luni, în timp ce emisfera nordică încă se lupta cu primul val al pandemiei, toate privirile s-au îndreptat către vaccinurile COVID-19 care se aflau în studiile clinice în stadiu târziu.
Autorităţile americane ar trebui să se aştepte la ce este mai rău în legătură cu noua tulpină a coronavirusului, a declarat duminică expertul-şef în boli infecţioase din SUA, dr. Anthony Fauci, potrivit DPA.
Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, care în acest an se va desfăşura în format online, începe luni cu discursul preşedintelui chinez Xi Jinping, a cărui ţară pare să fi depăşit pandemia de coronavirus, pe plan economic cel puţin, transmite AFP.
Prinsă între sărăcie şi tensiuni geopolitice, Ucraina - una dintre cele mai sărace ţări din Europa şi cu un sistem de sănătate decrepit - nu a primit nici măcar o doză de vaccin anti-COVID-19, în situaţia în care a înregistrat peste 1,2 milioane de cazuri de îmbolnăvire şi peste 21.000 de decese...
Codul Muncii prevede pentru fiecare angajat din România un concediu anual de cel puțin 20 de zile lucrătoare și care este considerat vechime în muncă. În această categorie intră și alte perioade în care, din diferite motive, justificate și recunoscute prin legislație, salariații pot absenta de...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu se declară uşor nemulţumit de Ordinul emis de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei potrivit căruia companiile pot acorda reduceri egale cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi cea mai bună ofertă a lor fără abonament pentru piaţa...
Cel puţin 40.000 de oameni s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a protesta în semn de sprijin pentru opozantul încarcerat Aleksei Navalnîi, estimează Reuters.
Noul coronavirus evoluează, suferă mutații, mai mult sau mai puțin inofensive, refuză să se lase învins. Multe țări au început vaccinarea, unii mai lent, alții, precum Israelul, într-un ritm mai alert. La rândul ei, Organizația Mondială a Sănătății trage semnale de alarmă după semnale de alarmă,...
Campania de vaccinare merge bine, afirmă premierul Florin Cîţu, menţionând că păstrează obiectivul ca 10,4 milioane de români să fie vaccinaţi, cu ambele doze, până la sfârşitul lunii septembrie.
Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care nu intenţionează să-şi schimbe recomandările, notează AFP.