Pe ce se duc banii din Sănătate. Cum sunt cheltuiți banii și care este soluția ca pacientul român să fie pacient european în propria țară. De ce spitalele noastre nu arată precum cele din Occident.
Slovenia a decis să suspende acordul Schengen și să introducă controale la frontierele cu Ungaria și Croația. Măsura ar putea fi aprobată încă de joi, dar nu este încă clar când vor începe controalele poliției.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Un proiect de lege propus de deputații români ar interzice majorarea taxelor de școlarizare pentru studenții cu taxă, în cazul universităților de stat și al celor private.
Peste 70% dintre români sunt îngrijoraţi de costurile cu încălzirea în această iarnă, fiind din ce în ce mai preocupaţi de soluţii pentru economisirea energiei, arată datele unui studiu realizat în ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România.
Statele Unite vor să ofere finanțare țărilor mai puțin bogate și speră să fie ajutate în această nouă misiune de G7 și Banca Mondială în cadrul Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale, program dotat cu 600 de miliarde.
Defrişările realizate în vederea obţinerii cauciucului natural în Asia de Sud-Est au fost "considerabil subestimate", suprafaţa defrişată fiind de două până la trei ori mai extinsă decât este general admis, conform unui studiu publicat miercuri, transmite AFP.
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat împotriva decuplării economice de China în cadrul unui forum pentru infrastructură ”Belt and Road” din Beijing, miercuri.
Ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian a cerut miercuri membrilor OCI să impună un embargo petrolier și alte sancțiuni asupra Israelului și să expulzeze toți ambasadorii israelieni.
Mai puțin de o cincime dintre cele mai mari companii din lume care poluează au obiective de reducere a emisiilor nocive pe termen scurt, în conformitate cu menținerea creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius, a declarat miercuri un grup investitori.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a realizat o analiză detaliată privind evoluția legii pensiilor ocupaționale - situația de fapt și de drept.
Pe fondul unei contra-performanțe a celebrei bănci de investiții americane, CEO-ul acesteia, David Solomon, alias DJ D-Sol, ar fi renunțat la ”al doilea job”.
Imagini rare au fost difuzate miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin la Beijing însoţit de ofiţeri purtând aşa-numita servietă nucleară care poate fi folosită pentru a ordona un atac nuclear, relatează Reuters.
Beijingul nu se va angaja într-o „confruntare ideologică, jocuri geopolitice sau o confruntare de blocuri”, a asigurat președintele chinez, anunțând că Beijingul va injecta 100 de miliarde de dolari în noile proiecte din cadrul vastei inițiative Noile Drumuri ale Mătăsii.
Din acest an, o nouă categorie de angajați sunt încadrați ca lucrând în condiții speciale, o reparație adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Programul de lucru de patru zile pe sătămână aduce rezultate bune pentru sănătatea lucrătorilor. O dovedește un program realizat în orașul spaniol Valencia.
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, a subliniat că, deşi pachetul de măsuri fiscal-bugetare este un pas în direcţia corectă, el este insuficient. Acesta a menționat că consolidarea bugetară nu poate fi realizată doar prin reducerea cheltuielilor, ci necesită și o creștere a...
Producţia de autoturisme, în România, a scăzut cu 1,8% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2022, până la un volum de 375.860 de unităţi, arată datele publicate, recent, de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
În luna septembrie, chiriașii din cele mai mari șase orașe din țară au trebuit să suporte o nouă creștere a chiriilor, din cauza scăderii continue a ofertei și a unei cereri crescute, determinată de revenirea studenților pentru un nou an universitar.
Rusia se chinuie de mai bine de un an și jumătate să-și atingă obiectivele în Ucraina, dar fără succes, deși a pompat sume uriașe. Acum pune la bătanie și mai mulți bani. Bugetul apărării se va tripla.
Oficialii ruși sunt gata să ia o măsură inedită pentru a tranzita această etapă dificilă din punct de vedere economic. Iată cum se vor schimba prețurile băturilor tari.