Rezultate cautare "PUTIN" | Pagina 124

Grecii au avut de câștigat sume impresionate, odată cu ridicarea restricțiilor din pandemie.

Scăderea puterii de cumpărare la nivelul țării se resimte în perioada sărbătorilor, astfel că românii au cumpărat mai puțini cozonaci față de anii trecuți, în această perioadă.

Pe măsură ce tot mai multe țări încearcă să reglementeze acest tip de active, președintele Turciei face, de asemenea, demersuri în acest sens. 

Un avion care trebuia să zboare din Emiratele Arabe Unite spre Nicaragua și care transporta 303 pasageri indieni a fost reținut la sol pe aeroportul Vatry (Marne) începând de joi, din cauza unor "suspiciuni de trafic de persoane", au anunțat vineri, 22 decembrie, prefectura Marne și Parchetul...

O amplă anchetă a Wall Street Journal arată cine a orchestrat asasinarea lui Evgheni Prigojin după revolta Wagner pe care acesta a organizat-o.

Administrația Biden va include pe lista neagră a instituțiilor financiare străine care sprijină complexul militar industrial al Rusiei, ca parte a eforturilor Washingtonului de a înfometa mașina de război a Moscovei.

Chinezii BYD Co. intenționează să construiască prima sa fabrică de automobile din Europa în Ungaria.

Președintele rus, Vladimir Putin a plasat vineri cel mai mare dealer auto din Rusia sub conducerea temporară a statului. Motivația oficialilor de la Kremlin este că una de logică comercială.

Atentat sângeros în Cehia; Asigurarea locuințelor; Crește suma care se acordă ca ajutor de înmormântare; Încep să plece unele țări din OPEC; Facilități pentru micile localuri de la țară

Preşedintele ceh Petr Pavel s-a declarat "şocat" de atacul armat de joi de la Universitatea Carolină din Praga, soldat, potrivit celui mai nou bilanţ, cu peste 15 morţi şi zeci de răniţi, relatează AFP.

Un an care a început cu o navigație liniștită pentru economia globală - dispariția blocajelor de aprovizionare, inflația mai lentă și dispariția pandemiei - se încheie cu o altă furtună, în timp ce industria maritimă și comercianții cu amănuntul care se bazează pe ea se confruntă cu crize în...

Unsprezece persoane, inclusiv atacatorul, au murit joi în gravul incident armat de la Universitatea Carolină din Praga, au anunţat serviciile de urgenţă, citate de Reuters şi AFP.

Deși nu este oficial, există semne clare că cei doi mari producători americani ar putea fuziona în viitorul apropiat.

Străzile din Buenos Aires au fost împânzite de protestatarii care s-au ridicat ieri împotriva măsurilor dure care prevăd liberalizarea economică în Argentina, propusă de noul președinte, Javier Milei.

Oligarhul rus Roman Abramovici a pierdut o contestație împotriva deciziei Uniunii Europene de a-i îngheța fondurile și de a-i interzice să călătorească în blocul comunitar din cauza presupuselor sale legături cu președintele Vladimir Putin.

Prim-ministrul Belgiei, Alexander de Croo, a descris miercuri China drept o ţară "uneori foarte ostilă", în urma acuzaţiilor că Beijingul a recrutat un membru al partidului belgian de extremă dreapta Vlaams Belang ca agent de informaţii, potrivit Reuters.

Parlamentul European şi statele membre ale UE (Consiliul UE) au convenit miercuri un acord asupra unei reforme majore a politicii UE privind migraţia, la capătul unor negocieri dificile care au durat mai mult de trei ani, consemnează France Presse şi Reuters.

Cu ajutorul unor site-uri specializate de comerț electronic, al unor soluții de transport maritim secrete și al unei constelații de intermediari, Rusia a obținut componentele electronice de care are nevoie pentru a-și menține economia și războiul din Ucraina.

Unii spun într-un fel, alții susțin altceva. Concluzia: adevărul trebuie să fie undeva la mijloc.

Toți românii vor avea un cont bancar începând cu anul 2024, lucru stabilit de o nouă lege.

Încercarea unui programator de a crea brevete pentru creațiile unui sistem de inteligență artificială creat de acesta a eșuat.

Cifrele Bugetului pentru anul 2024 relevă un optimism excesiv şi nejustificat al Guvernului privind nivelul veniturilor, ANAF propunându-şi să colecteze 30 de miliarde lei în plus anul viitor, deşi anul acesta a colectat cu 12 miliarde lei sub ce şi-a propus la începutul anului, susţin...

Acest anunț este dublat de succesul companiei din acest an, după ce și-a extins punctele de vâzare în mai multe state americane.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat confiscarea participațiilor a două mari companii energetice europene care aveau proiecte de extragere a gazelor în zona arctică a Rusiei.

Marii producători auto, inclusiv General Motors, Toyota Motor și Volkswagen, precum și doi producători de airbaguri, au declarat marți că se opun propunerii autorității americane de reglementare în domeniul siguranței auto de a impune rechemarea în service a tuturor mașinilor care au airbaguri...

Dumitru Nancu, director general Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a făcut, în cadrul interviurilor DC News și DC Business, un fel de bilanț al anului 2023. 

Uniunea Europeană și membri ai Grupului celor Șapte (G7) vor pune în aplicare, începând de luna viitoare, interdicții privind diamantele rusești, în timp ce dezbaterile privind posibilele metode de urmărire se intensifică.

Victime ale crizei puterii de cumpărare, pub-urile, unde britanicii se adună în jurul halbelor de bere, se închid în număr tot mai mare, spre consternarea iubitorilor acestor localuri emblematice ale Regatului Unit.

Începând din 2024, cărțile electronice de identitate vor deveni disponibile pe plan național, nu doar în județul Cluj unde sunt emise în prezent.

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0985
Diferența 0.0022
Zi precendentă 5.0963
USD
Azi 4.3417
Diferența 0.0131
Zi precendentă 4.3286
Schimb
in

Opinii

Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt...

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel