Campania Farmec „Unirea la feminin” continuă cu noi donații în țară

DCBusiness Team |
Data publicării:

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, organizează noi acțiuni de donații în luna septembrie, în cadrul campaniei de responsabilitate socială corporativă „Unirea la feminin”, programată pe tot parcursul Anului Centenarului. De data aceasta, beneficiarele donațiilor au fost localnicele din Măgoaja, din nordul județului Cluj-Napoca, urmând ca la finalul acestei luni să aibă loc o nouă acțiune, demarată în colaborare cu Asociația Speranța pentru copii, adresată publicului feminin din centrele de plasament din Brașov. Astfel, numărul beneficiarelor campaniei a atins, în 9 luni, 380 femei din categorii defavorizate.

Campania Unirea la feminin, demarată în acest an, este una de referință pentru Farmec, marcând o noua etapă în dezvoltarea brandului Gerovital. Prin acest manifest care are loc chiar în Anul Centenarului, am transpus în realitate intențiile brandului de a se implica în comunitatea locală și de a susține româncele în dezvoltarea lor. Totodată, campania de CSR validează maturitatea, valoarea și dimensiunile atinse de Gerovital în România, în cei peste 50 de ani de existență. Ne dorim să încurajăm toate femeile din România, mai ales pe cele din categoriile defavorizate, vulnerabile și ne bucurăm că în această lună am ajuns în două noi localități, în care am cunoscut alte românce puternice. Până la final de an ne propunem să mergem în cât mai multe zone din țară, fapt pentru care mizăm în continuare pe sprijinul și pe ajutorul femeilor din România, oferit altor românce”, a declarat Răzvan Alistar, PR Manager Farmec.

Pe 13 septembrie, echipa Farmec a ajuns în satul Măgoaja, comuna Chiuiești, din nordul județului Cluj, unde a oferit seturi de îngrijire personală celor peste 90 de femei din categorii defavorizate. Pe lângă seturile Gerovital, beneficiarele au participat la câteva momente artistice de muzică și dans, dar și la sesiuni de sfaturi și recomandări privind îngrijirea corectă a corpului, tenului și părului, în funcție de specificul acestora.

Următoarea rundă de donații va avea loc pe 29 septembrie, la Brașov și este dedicată publicului feminin din centrele de plasament. Până la sfârșitul anului, mai sunt planificate alte 2 sesiuni de donații, la Suceava și Cluj-Napoca.

Până în luna septembrie, în cadrul campaniei demarate de Farmec, cu susținerea diviziei feminine The Sisterhood a ONG-ului Beard Brothers, au fost întreprinse 5 acțiuni de donații, de pe urma cărora au beneficiat 380 de românce, din 7 localități din țară: Câmpia Turzii, Turda, Filiași, Craiova, Iași, Măgoaja și Brașov.

Mai multe detalii despre acțiunile de donații din cadrul campaniei de responsabilitate socială a Farmec  sunt comunicate pe platforma Unirea la feminin. Aceasta este  actualizată constant cu noutăți din proiect, rezultatele înregistrate, prezentarea purtătorilor de cuvânt ai campaniei și testimoniale ale beneficiarelor. 

 

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

 

Farmec S.A. Cluj-Napoca - cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc - rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

 

În septembrie 2018, reţeaua celor 24 magazine de brand (Farmec și Gerovital) deţinute de Farmec se întinde în 16 orașe și cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 16 magazine Gerovital care se găsesc în București (3 magazine),  Cluj-Napoca (2 magazine), Constanța  (2 magazine), Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Râmnicu Vâlcea şi Oradea.

Pentru a fi la curent cu noutăţi legate de brand-urile din portofoliul Farmec, sfaturi utile din partea specialiştilor, surprize şi concursuri, puteţi urmări conturile de social media:

Facebook: facebook.com/farmec.romania   

Instagram: www.instagram.com/farmec/

Site şi magazin online: www.farmec.ro

Site campanie Unirea la Feminin: http://www.unirealafeminin.ro/

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.6386
Diferența -0.0181
Zi precendentă 4.6567
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 25-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.6386 RON
GBP flag1 GBP = 5.8067 RON
CHF flag1 CHF = 5.0843 RON
AUD flag1 AUD = 3.0283 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3920 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0298 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4274 RON
XAU flag1 XAU = 346.8933 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295530.12RON
1 ETH = 14457.82RON
1 LTC = 390.34RON
1 XRP = 2.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 17061.15 0.67%
BET-BK 3129.20 0.35%
BET-FI 60255.94 -0.37%
BET-NG 1218.86 0.53%
BET-TR 35399.80 0.67%
BET-TRN 34583.88 0.67%
BET-XT 1452.48 0.57%
BET-XT-TR 2979.85 0.57%
BET-XT-TRN 2916.05 0.57%
BETAeRO 1057.55 -0.06%
BETPlus 2519.01 0.62%
RTL 37471.86 0.66%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...


Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel