Banca Transilvania a ajuns la un acord pentru achiziţia BRD Pensii

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Grupul Banca Transilvania, acord pentru achiziția BRD Pensii.

Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie cu activitate în România, în domeniul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) și al celor facultative (Pilonul III).

Sistemul de pensii private din România, incluzând fondurile de pensii obligatorii și cele facultative, înseamnă active totale de peste 131 miliarde de lei, la finalul anului 2023, iar raportat la PIB, acesta reprezenta 8,48% din PIB-ul anual, înregistrând randamente nominale nete pozitive în ultimii 15 ani. Fondurile de pensii private au peste 8,8 milioane de participanți, iar obiectivul principal al acestora este investirea prudentă în active de calitate pentru a obține valoare suplimentară pentru aceștia după vârsta pensionării.

 

BRD Pensii:

 

  • Administrează atât fondul din Pilon II (FPAP BRD), cât și fondul din Pilonul III (FPF BRD Medio).
  • Peste 560.000 de participanți contribuie la fondul de pensii administrat privat BRD Pensii.
  • Fondul de pensii facultative BRD Medio are peste 37.500 de participanți și înregistrează una dintre cele mai ridicate contribuții medii per participant.
  • Valoarea activului net al fondului de pensii administrat privat BRD Pensii era de peste 5,4 miliarde de lei, iar valoarea activelor totale ale fondului de pensii facultative BRD Medio înregistra peste 232 milioane lei, la 31 decembrie 2023. Randamentul anualizat de la înființare și până la finalul anului 2023 este de 6,65% pentru fondul de pensii administrat privat al BRD Pensii, fiind de 4,7% pentru fondul de pensii facultative BRD Medio.

 

„Achiziția este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, și ajungem pe o piață nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon II, creând sinergii între companiile Grupului Banca Transilvania. După depozitele bancare, pensiile private sunt al doilea cel mai important activ financiar al populației, o acumulare istorică de capital pentru România. De aceea sistemul de pensii private reprezintă o sursă stabilă de capital care contribuie la finanțarea statului, dar și a mediului privat, având o perspectivă investițională pe termen lung. Credem că, prin capabilitățile noastre, putem să contribuim accelerat la dezvoltarea acestui pilon fundamental al economiei noastre, oferind clienților o gamă diversificată de produse de economisire”, declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

Pentru achiziție este nevoie în România de aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară.   

Grupul Banca Transilvania, prin fondul Pensia Mea, gestionat de BT Pensii, este pe piața pensiilor facultative din 2019, debut făcut tot printr-o achiziție. De la finalizarea tranzacției, BT Pensii a reușit să își dubleze numărul de participanți la fondul de pensii facultative Pensia Mea. În prezent, Pensia Mea are aproape 57.000 de participanți, iar activele în administrare au crescut cu 7,4% în primele trei luni din acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0887
Diferența 0.0016
Zi precendentă 5.0871
USD
Azi 4.3702
Diferența 0.0144
Zi precendentă 4.3558
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0887 RON
USD flag1 USD = 4.3702 RON
GBP flag1 GBP = 5.8578 RON
CHF flag1 CHF = 5.4644 RON
AUD flag1 AUD = 2.9194 RON
DKK flag1 DKK = 0.6810 RON
CAD flag1 CAD = 3.1505 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4329 RON
SEK flag1 SEK = 0.4738 RON
XAU flag1 XAU = 627.8925 RON
Monede Crypto
1 BTC = 394017.46RON
1 ETH = 13418.10RON
1 LTC = 353.62RON
1 XRP = 9.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET25730.881.94%
BET-BK5078.641.71%
BET-EF1396.652.11%
BET-FI92624.900.41%
BET-NG1893.282.13%
BET-TR60255.441.94%
BET-TRN58205.261.94%
BET-XT2213.041.80%
BET-XT-TR5066.011.80%
BET-XT-TRN4906.941.80%
BETAeRO942.590.01%
BETPlus3734.521.90%
RTL57947.311.95%

Opinii

Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Centru de date / Foto: Freepik

De ce AI-ul se lovește de un zid invizibil despre care nimeni nu vorbește

Inteligența artificială este prezentată astăzi...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel