Propunerea franco-germană de organizare a unui summit al Uniunii Europene cu Rusia, a fost sprijinită și de Italia, a declarat vineri premierul Mario Draghi la Bruxelles.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că toate lucrările care se efectuează prin PNDL vor fi decontate, în acest sens urmând să aibă loc, în august, o rectificare bugetară.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări nowcasting Cod roşu de vreme instabilă, ce vizează mai multe zone din Transilvania.
Rusia a avertizat Marea Britanie că îi va bombarda navele din Marea Neagră dacă vor exista și alte acțiuni provocatoare ale marinei britanice în largul coasteilor Crimeei, ilegal anexate de...
Aproximativ 50.000 de conturi din România au fost identificate într-o bază de date pe Darknet, avertizează Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).
ANM a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, valabilă până vineri seara. Indicele de umezeală va depăși 80 de unități, iar ploile torențiale nu sunt excluse.
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui a indicat că resursele de grafit ale ţării vor fi exploatate prin Salrom, menţionând că grafitul este o materie primă esenţială pentru fabricarea...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi intensificări ale vântului, ce vizează zone din patru judeţe.
Mai mult de jumătate dintre consumatori (54%) se concentrează pe economisire şi au fost mai atenţi la preţuri în ultimele nouă luni (56%), potrivit sondajului Global Consumer Insights Pulse,...
UEFA a deschis o anchetă privind o posibilă încălcare a protocolului pentru combaterea răspândirii Covid-19 de către selecţionata de fotbal a Macedoniei de Nord la EURO 2020
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, şi-a ţinut miercuri audienţa săptămânală cu premierul britanic Boris Johnson pentru prima oară cu prezenţă fizică după instituirea în martie 2020...
Vicepremierul Dan Barna, a declarat că în toamnă ar urma să fie avansată o propunere privind desfiinţarea doar pentru unele pensii speciale. Celelalte pensii speciale vor putea fi doar...
ANM a actualizat joi atenţionarea meteo, instituind Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pe parcursul zilei de joi în zonele de munte, în Dobrogea, Moldova şi Muntenia. Este...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Cereale (Coceral) avertizează că obiectivele UE privind reducerea amprentei agriculturii asupra mediului ar putea reduce semnificativ producţia agricolă...
Administratia Fondului pentru Mediu a anunțat că a expirat perioada în care se puteau folosi voucherele alocate etapei a doua. AFM confirmă faptul că a fost utilizat mai puțin de 60% din bugetul...
Președintele din El Salvador, Nayib Bukele justifică decizia autorităților de luna aceasta, în urma căreia micul stat din America Centrală a devenit prima țară care a adoptat Bitcoin ca...
Germania a decis să deblocheze 10 miliarde de euro pentru a susţine start-up-urile din tehnologie în etapa lor de creştere, o decizie care va impulsiona un sector care este crucial pentru...
Deficitul de personal şi de materiale de bază sunt principalele constrângeri ale ritmului tranziţiei energetice pentru principalii furnizori de energie electrică, a afirmat pentru directorul...
Ministerul Finanţelor are în plan lansarea de obligaţiuni verzi pe pieţele internaţionale în următorii doi ani, pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică şi reducerea...
ANRE a sancţionat cu 155.000 de lei societatea Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţelele de energie...
Până la sfârșitul anului 2022, UE dorește operaționalizarea unei Unități Cibernetice, o entitate care să prevină și să răspundă atacurilor cibernetice tot mai numeroase și mai agresive...
Producătorul auto Dacia a prezentat, marţi, noul Duster, care va fi comercializat din septembrie 2021 în versiunile 4x2 şi 4x4. Printre noutăți, regăsim blocuri de lumini redesenate, o gamă...
Joi, 24 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 20 iunie, Loteria Romană a acordat peste 20.400 de...
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări cod Portocaliu și cod Galben, pentru o mare parte din țară. Avertizarea este valabilă marți, 22 iunie.
Examenul începe marţi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.
Atacurile de tip phishing, pharming şi vishing au produs pagube de peste 54 de milioane de dolari în 2020, la nivel global, numărul utilizatorilor care au căzut în plasa infractorilor cibernetici...
FC Viitorul, echipa deținută de Gheorghe Hagi, și Farul au fuzionat astăzi, noua entitate urmând să se numească Farul Constanţa. Președintele clubului nou format va fi Gheorghe Popescu, iar...
Consumul individual efectiv (AIC) per capita, un indicator al nivelului bunăstării gospodăriilor, a continuat să crească în România în 2020, ajungând la 79% din media Uniunii Europene, de la...
Gruparea de fotbal din Liga I FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, echipa din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie antrenată de Gheorghe Hagi, a...
Autorităţile israeliene au decis reluarea limitată a exporturilor de produse agricole din Fâşia Gaza pentru prima dată după încheierea ultimului război între gruparea islamistă Hamas şi...
Centrala nucleară iraniană din Bushehr, aflată în sudul Iranului, a fost închisă temporar din cauza unei ''defecţiuni'' tehnice, a anunţat Organizaţia pentru Energie Atomică din Iran în...
Românii care vor călători, începând de luni, în Spania, nu vor mai trebui să prezinte la sosire certificatul care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, un test negativ PCR sau...
Varianta Delta de Covid-19, cunoscută și ca tulpina indiană, devine tulpina dominantă a bolii la nivel mondial, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Organizației Mondiale a...
Premierul Florin Cîţu a anunţat că săptămâna viitoare Guvernul va adopta o hotărâre referitoare la acordarea ajutoarelor de urgenţă în cazul inundaţiilor.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a prelungit până duminică seara avertizarea Cod roşu de inundaţii pe râuri din judeţul Tulcea.
Reportul la categoria I a jocului Joker este de 28,73 de milioane lei, iar la Loto 6/49 este în joc o sumă de 1,74 milioane lei, în cadrul extragerilor loto de duminică, 20 iunie.
Telescopul Hubble, care se află de peste 30 de ani pe orbita Terrei, nu mai funcţionează de câteva zile, a anunţat vineri NASA adăugând că ''lucrează pentru rezolvarea problemei''.
Ultraconservatorul Ebrahim Raisi a câştigat alegerile prezidenţiale din Iran cu 61,95% din voturi din primul tur, potrivit rezultatelor definitive anunţate sâmbătă de ministrul de interne,...
Cripto nu sunt monede, ci active financiare speculative şi pot să însemne şi demolarea unor oameni, este de părere preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, care a precizat că acestea...