Diego Maradona, fost mare fotbalist argentinian, a încetat din viaţă miercuri, la numai 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla,...
DRPCIV a modificat modul de lucru din cauza pandemie, pe de o parte, pe de alta din cauza lipsei de personal în anumite localități, motive care au dus la formarea unor cozi interminabile la sediile...
Producătorul de vehicule electrice Tesla Inc caută să se extindă în Europa, intrând pe segmentul non-premium (de masă), cu un model compact, a anunţat marţi directorul general Elon Musk,...
O nouă prevedere legislativă, Ordinul Ministerului Mediului nr. 2.048/2020, care a intrat în vigoare deja de luni, aduce noi facilități pentru programul Rabla Clasic.
Pentru unii șoferi Codul rutier este opțional, din păcate, alți șoferi nu cunosc complet toate regulile. Codul rutier este o lege destul de clară însă există și cîteva chichițe sau...
Încet dar sigur iarna își intră în drepturi iar zonele unde deja a nins sunt din ce în mai mari iar nevoia dar și necesitarea impun montarea cauciucurilor de iarnă.
Ministerul Sănătăţii a publicat noua listă a unităţilor medicale din ţară autorizate să elibereze fişa medicală pentru obţinerea sau preschimbarea permisului de conducere.
În calitate de primă cameră sesizată, Senatul României va dezbate un proiect de act normativ ce prevede completarea unui articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind...
Tesla Inc., companie auto fondată de Elon Musk, înființată în urmă cu 17 ani, a făcut luni un pas uriaș către respectabilitatea blue-chip-ului, ajungând într-unul dintre cei mai renumiți...
Grupul auto german Volkswagen intenţionează să investească un miliard de euro în uzina sa din Slovacia, inclusiv 500 milioane de euro pentru a produce aici următoarea generaţie a modelelor...
Constructorul auto american Ford Motor Co şi-a schimbat punctul de vedere şi în prezent analizează posibilitatea de a-şi produce singur bateriile care vor alimenta noile modele electrice, pe...
Nissan Motor Co Ltd a revizuit prognoza privind pierderile operaţionale din actualul an financiar la 340 miliarde de yeni (3,23 miliarde de dolari), faţă de estimarea anterioară de 470 miliarde de...
Grupul auto Volkswagen AG va muta producţia vehiculului său Passat şi a modelului premium Skoda Superb la fabrica sa din Bratislava, Slovacia, după ce, iniţial, a vrut să producă cele două...
Constructorii auto PSA şi Fiat Chrysler Automobiles au dezvăluit luni logo-ul Stellantis, viitoarea companie rezultată din fuziunea lor, subliniind că acesta este un nou pas spre finalizarea...
Primele livrări ale noilor modele Dacia, din cea de-a treia generaţie, sunt programate pentru luna decembrie a acestui an, iar preţurile de pornire sunt de 8.400 de euro pentru Logan, 8.600 de euro...
Volkswagen AG a lansat marţi două modele de SUV-uri electrice ID.4 în China, în încercarea de a rivaliza cu Tesla pe cea mai mare piaţă auto din lume, transmite Reuters.
Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut în România cu aproape 28% în primele zece luni ale anului în curs, comparativ cu intervalul similar din 2019, arată datele Direcţiei Regim...
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) amintește celor interesați că o serie de documete emise de această instituție își mențin valabilitatea în...
Mercedes-Benz, divizia grupului german Daimler AG, a anunţat marţi că până în 2023 îşi va majora gradual, până la 20%, participaţia deţinută la Aston Martin, care a realizat maşinile din...
Grupul chinez Chervon va investi în Ungaria 17,5 miliarde de forinţi (47,9 milioane euro), iar guvernul maghiar asigură pentru această investiţie din oraşul Miskolc un sprijin nerambursabil...
Înmatriculările totale de motociclete, ATV-uri şi scutere au crescut cu 17,1% în primele nouă luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, arată o analiză de piaţă,...
Odată cu venirea sezonului rece, șoferii trebuie să fie pregătiți să își monteze cauciucurile de iarnă în locul celor de vară iar momentul se apropie cu pași repezi, cu atât mai mult cu...
Funcţionarea aplicaţiei "Situaţia drumurilor" disponibilă pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este afectată, în prezent, de lucrări de...