Campania de vaccinare merge bine, afirmă premierul Florin Cîţu, menţionând că păstrează obiectivul ca 10,4 milioane de români să fie vaccinaţi, cu ambele doze, până la sfârşitul lunii...
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti anunţă că, începând de vineri seara şi până în prezent, în Municipiul Bucureşti şi în localităţile limitrofe au avut loc creşteri...
Ultimele zile ale lunii ianuarie vin cu numeroase evenimente ce vor afecta viața oamenilor. Unele plăcute și absolut neașteptate, altele destul de dezagriabile. Este vorba bani, carieră, dar și...
Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al instituției, Casa Națională de Pensii Publice informa că, în cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii...
Cazurile de reacţie alergică severă la vaccinul împotriva coronavirusului produs de Moderna sunt rare şi nu au afectat decât 10 persoane din cele peste 4 milioane care au primit primele doze de...
Măştile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente, chiar şi în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului, deoarece modul de transmitere este acelaşi, a declarat Organizaţia Mondială a...
La mai bine de o săptămână de când se află când experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au ajuns la Wuhan, orașul din China considerat epicentrul pandemiei de COVID-19, au venit...
Cofondatorul companiei Microsoft, miliardarul american Bill Gates, care de la izbucnirea pandemiei, în ianuarie anul trecut, a lansat avertismente, a făcut previziuni și estimări legate de...
Toate persoanele care sosesc în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu maximum 72 de ore...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri seară că o parte din "pretenţiile fanteziste", precum solicitarea ALPAB de a cumpăra bănci cu preţul de 5.000 de lei, vin în urma...
Belgia va interzice începând de miercuri, 27 ianuarie, şi până la 1 martie toate călătoriile neesenţiale în afara şi spre această ţară, pentru a opri răspândirea noilor mutaţii ale...
Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că varianta coronavirusului SARS-CoV-2 detectată iniţial în Marea Britanie în luna decembrie provoacă de asemenea o mortalitate crescută, în...
Evadata nord-coreeană Yeonmi Park, care a fugit din țara condusă de dictator cu mama și sora ei în 2012, a declarat că oamenii „sufereau” de dragul „utopiei socialiste” până la moartea...
Agenţia de evaluare Moody's a avertizat vineri că incapacitatea Italiei de a profita de resursele puse la dispoziţia sa de Uniunea Europeană, pentru stimularea potenţialului său de creştere...
Soțul reginei, prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a avut câteva sperieturi de sănătate în ultimii ani, ceea ce înseamnă că planurile pentru înmormântarea sa s-au intensificat.
Înmatricularea mașinii este obligatorie pentru a putea fi pusă în circulație. Din cauză că înmatricularea este nominală, aceasta va trebui să se facă de fiecare dată când proprietarul...
Englezii infectați cu Covid-19 care merg de bună voie să se testeze, vor primi 500 de lire pentru a sta acasă izolați. Aceasta este decizia pe care Guvernul Britanic ar vrea s-o pună în...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin intermediul programelor UNITAID şi FIND, a anunţat vineri un acord care va reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru cele 250 de...
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat vineri că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a decis ca începând de luni să fie relaxate mai...
Comisia Europeană va solicita explicaţii de la grupul farmaceutic Pfizer pentru noile întârzieri ce vor apărea săptămâna viitoare în livrarea de vaccinuri COVID-19 pentru ţările membre...
Melania Trump nu mai este Prima Doamnă a Statelor Unite. Prin urmare, nemaifiind obligată să zâmbească amabil în fața camerelor de luat vederi alături de soțul ei, fostul președinte Donald...
Până astăzi, 22 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 645.923 de pacienți au fost declarați vindecați....
Conglomeratul german industrial Siemens AG a raportat rezultate preliminare trimestriale peste aşteptări, datorită performanţei solide înregistrate la divizia digitală, transmite Reuters.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că actuala administraţie îşi doreşte să "iasă din politica de Moş Crăciun", precizare...
Excedentul de cont curent al Germaniei a scăzut în 2020 pentru a cincilea an consecutiv, iar China a depăşit cea mai mare economie europeană în timpul pandemiei, înregistrând cel mai ridicat...
Cresc sau nu pensiile? Iar dacă da, cu cât? Întrebări la care românii vor răspunsuri, întrebări la care autoritățile refuză să răspundă, pentru simplul motiv că nu știu ce să spună....