Acesta va vorbi despre problema deşeurilor din România, dar şi din Capitală, despre ce s-a făcut în ultimii 7 ani la acest capitol, dar şi despre toate măsurile care nu sunt luate în acest...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a menţinut marţi estimarea privind o creştere a economiei mondiale în 2021 de 6%, la fel ca în prognozele din aprilie, şi a îmbunătăţit perspectivele...
CFR SA anunță într-un comunicat de presă transmis redacției DCBusiness că începând de miercuri, 28 iulie 2021 și până la sfârșitul acestei săptămâni, când sunt prognozate temperaturi...
Personalul medical, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice și cele cu vârsta de peste 65 de ani ar putea primi o a treia doză de vaccin, începând cu luna septembrie.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi după-amiaza atenţionări nowcasting Cod galben de furtună pentru zona de munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Prahova şi Buzău, valabile...
O echipă internaţională de cercetători, condusă de un astronom de la universitatea americană Harvard, a anunţat luni o nouă iniţiativă care are drept scop căutarea unor dovezi ale...
Un grup de cercetători americani a stabilit care sunt cele mai frecvente simptome ale COVID-19 raportate de persoanele vaccinate: dureri de cap, secreții nazale, gât iritat, strănut și, mai rar,...
Enel Energie Muntenia SA şi-a înştiinţat clienţii, consumatori casnici, asupra preţurilor energiei electrice practicate din toamna acestui an, fără să le spună însă în mod clar că este...
Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti - Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august 2021, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale...
Moneda naţională s-a apreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9194 lei, în scădere cu 0,14 bani (-0,03%) faţă de cotaţia precedentă,...
Conducătorii autovehiculelor din România nu vor mai fi obligaţi, din 2 august, să prezinte documentul Carte Verde la intrarea în Muntenegru şi Marea Britanie, informează Biroul Asiguratorilor...
Miliardarul american Jeff Bezos, care a efectuat recent un zbor în spaţiu, s-a oferit luni să achite până la 2 miliarde de dolari din costurile NASA dacă agenţia spaţială americană îi va...
Frontierele Statelor Unite rămân în continuare închise pentru călătorii internaţionali, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, a anunţat Casa Albă, invocând răspândirea rapidă a...
CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, continuă să-și consolideze poziția de piață și raportează rezultate...
Compania farmaceutică germană BioNTech plănuieşte să dezvolte în următorii ani un vaccin pe baza tehnologiei ARN mesager împotriva malariei, un studiu clinic în acest sens urmând să fie...
Uzina Dacia și-a oprit activitatea, pe fondul crizei cipurilor, care afectează întreaga industrie auto europeană. Pentru că lipsesc anumite componente electronice, mai multe secții ale uzinei de...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, luni, lista măsurilor de relaxare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Aceste măsuri vor intra în vigoare începând cu data...
Google, divizie a companiei americane Alphabet, are la dispoziţie două luni pentru a îmbunătăţi modul în care prezintă rezultatele căutării pe internet pentru zboruri şi hoteluri şi pentru...
Valul 4-Delta a devenit o certitudine pentru România și va debuta în următoarele 1-3 săptămâni, spune epidemiologul Octavian Jurma. Nu putem anticipa unde și când va fi vârful, afirmă...