Principalele piețe bursiere europene au scăzut brusc la începutul sesiunii de luni, în așteptarea deciziilor Rezervei Federale SUA (FED) și a temerilor generate de evoluția pieței imobiliare...
Prima facultate de TikTok din lume a fost deschisă la Kiev, în Ucraina, iar scopul este de educa tinerii pentru a deveni lideri în domeniul social-media.
Criza financiară şi Pandemia au majorat datoria publică de la circa 15% din PIB în 2008 la peste 47% din PIB la finele lui 2020, iar o consolidare bugetară cu o rată de corecţie medie anuală a...
În total, vor fi confecționați 500 de ursuleți de colecție, iar unul va fi trimis cancelarului Angela Merkel, aflată pe ultima sută de metri a mandatului său, înainte de a se retrage după...
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în august 2021 cu 3,87%, ajungând la aproximativ 1,82 milioane, comparativ cu 1,76 milioane de poliţe PAD active la...
Până în 2035, US Air Force (forțele aeriene ale Statelor Unite) se vor confrunta cu o catastrofă - ele vor fi întrecute, după numărul de avioane de luptă de forțele aeriene ale Chinei, a...
Rezultatele unui nou studiu condus de Școala de Sănătate Publică a Universității din Maryland arată că persoanele infectate cu varianta Alpha (tulpina dominantă care circula la momentul...
Producătorul norvegian de petrol şi gaze Equinor şi partenerii săi au obţinut permisiunea de a-şi majora exporturile de gaze naturale prin conductă, dinspre zăcămintele offshore Troll şi...
Vremea se va răci pe parcursul următoarelor două săptămâni (26 septembrie - 3 octombrie) iar ploi se vor semnala în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de...
Americanii cu mulți bani, adică venituri de peste 1 milion de dolari pe an, se confruntă cu o mare dilemă. Și nu, nu sunt vorbe și nici vreo trăsnaie inventată din lipsă de știri de...
Momente dramatice la Universitatea de Stat din orașul Perm, din Rusia, unde un bărbat înarmat a ucis, potrivit informațiilor prelimare, cel puțin opt persoane. Una dintre ele a fost împușcată...
Cel mai mare excedent al balanţei comerciale de pe urma schimburilor de produse chimice cu ţările non-UE l-a avut Germania, cu 57 de miliarde de euro, la polul opus fiind România, ţară cu cel...
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) primeşte, de luni, cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City...
Numărul îmbolnăvirilor crește vertiginos de la o zi la alta iar în acest val patru copiii sunt din ce în ce mai afectați de SARS-CoV-2. Forma actuală a COVID-19 este mult mai virulentă și...
Există o penurie de gaze naturale pe piața europeană, ceea ce duce la creșterea prețurilor și poate dura până în primăvară anului viitor, iar această penurie are legătură cu procesul...
Rusia ar trebui să își dimensioneze forța de invazie nu doar pentru a învinge forțele locale ale NATO din țările baltice, ci și pentru a lupta împotriva întregii alianțe și a învinge un...
Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise începând de luni. Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern. Măsura se va...
Analizând toate informațiile privind starea de sănătate a două milioane de persoane din Marea Britanie și Statele Unite oamenii de știință de la University of Reading au constatat că un...
Conform Legii consumatorului vulnerabil nr. 226/2021, pe lângă ajutorul pentru încălzire, persoanele cu venituri mici vor putea primi, pe parcursul întregului an, un ajutor suplimentar pentru...
Soluționarea unor plângeri contravenționale va putea fi facută fără prezența fizică în sala de judecată, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere la Senat și care vizează...
Procentul locuitorilor Chinei continentale care s-au vaccinat împotriva COVID-19 a ajuns la 78% din populaţie, relatează duminică Xinhua. Chinezi au administrat o treime din vaccinurile efectuate...
Fiecare dintre noi dispunem de, hai să-i spunem, ”rezereve” de energie, dar care diferă de la individ la individ. De aceea, dacă unii pot pierde nopți fără ca acest lucru să-i afecteze...
Cercetătorii din Australia au descoperit că, spre deosebire de adulți, sindromul postcoid la copii și adolescenți rareori durează mai mult de 12 săptămâni, se arată într-un articol publicat...