Tribunalul General al Uniunii Europene a respins miercuri recursul Google, divizie a companiei americane Alphabet, pentru amenda de 2,42 miliarde euro impusă în 2017 de Comisia Europeană, deoarece...
Nu există un risc imediat privind întreruperea alimentării cu gaze în Uniunea Europeană în această iarnă, însă Comisia Europeană monitorizează unele regiuni pentru a se asigura că nu se...
Loteria Română atrage atenţia cu privire la tentativele de înşelăciune şi de obţinere de date cu caracter personal prin intermediul mai multor mijloace care folosesc însemne sau simboluri ale...
Moneda naţională s-a depreciat miercuri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9490 lei, în creştere cu 0,08 bani (0,02%) faţă de cotaţia...
Comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat ca persoanele cu vârste sub 30 de ani să fie vaccinate împotriva COVID-19 doar cu serul de la Pfizer/BioNTech.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.291 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 93 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o...
Bucureştiul va avea şi anul acesta luminiţe de Crăciun, a asigurat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Edilul a precizat că nu vor fi cheltuiţi bani pentru instalaţii de iluminat noi,...
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 2,55% pe an, de la 2,48% cât a fost marţi, conform...
Guvernul Cîțu se pregătește să introducă o nouă taxă, respectiv taxa pe filme online, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui. „Directiva Europeană doar oferă posibilitatea aplicării unei...
Pensiile românilor, salariile, alocațiile copiilor şi creșterea vârstei de pensionare sunt toate astăzi pe masa negocierilor dintre PSD şi PNL. Discuțiile sunt în impas, din cauză că cele...
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că indexarea pensiilor este "imposibil de realizat" de la 1 decembrie, inclusiv pentru faptul că taloanele de pensie pentru luna viitoare se tipăresc deja...
Problemele legate de gradul uriaș de îndatorare al marilor jucători de pe piața imobiliară din China pot deveni un dezastru pentru întreaga economie mondială, ce s-ar putea vedea aruncată...
Ducele de Sussex a declarat că l-a avertizat pe șeful Twitter, Jack Dorsey, în legătură cu tulburările care aveau să degenereze în data de 6 ianuarie în tentativa ratată de insurecție de la...
Petrică Mâțu Stoian s-a internat la o clinică privată pentru a face un tratament post-covid. Din nefericire, starea de sănătate a artistului s-a înrăutățit, iar ulterior, acesta a decedat....
Energia electrică, gazele naturale, combustibilii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, iar octombrie este prima lună în care nu s-a înregistrat nicio ieftinire raportat...
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%,...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că ne-am putea confrunta cu o criză de seringi în 2022. Potrivit experţilor, acest lucru ar putea să aibă un impact major asupra sănătăţii...
Coordonatoarea ştiinţifică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Soumya Swaminathan, a declarat marţi că aşteaptă cu nerăbdare a doua generaţie de vaccinuri anti-COVID-19, care ar...
Autorităţile sanitare germane au raportat cel mai mare număr de infectări zilnice cu COVID-19 la nivelul întregii ţări - 39.676 de cazuri - de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, a informat...
Marea Britanie va finanța noul proiect al celebrului producător de motoare Rolls-Royce de a construi primele mini reactoare nucleare din țară, ca parte a eforturilor la nivel național către o...
Bulgaria va extinde certificatul verde la toate persoanele cu un anumit nivel de anticorpi neutralizanți ai SARS-CoV-2 în sânge, a anunțat marți ministrul bulgar al sănătății, Stoycho...
Autorităţile italiene au depistat un tânăr care s-a îmbogăţit din vânzarea de certificate de vaccinare false, o afacere la care s-a asociat cu piraţi informatici ruşi, cu ajutorul cărora a...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice...
Profesorul Mircea Coșea consideră că Uniunea Europeană nu va permite o majorare a pensiilor decât dacă vom înregistra o creștere economică sustenabilă. Iar asta pentru că România a preluat...