Programul de finanțare cu fonduri europene Innotech Student este dedicat studenților care vor să își înființeze o firmă. Ghidul solicitantului a fost aprobat și publicat de Ministerul...
Persoanele care s-au pensionat anticipat sau anticipat parțial pot să cumuleze pensia numai cu alte venituri obținute din activități independente, fără să existe limite în ceea ce privește...
Capacitatea de producţie lunară pentru măşti chirurgicale anunţată de producătorul român Techtex este, în prezent, de 15 milioane de bucăţi, iar preţul cerut de companie poate fi sub 0,6...
Câinii polițiști pot depista bolile prin compoziția moleculară a mirosurilor iar această abilitate va fi curând folosită pentru a depista persoanele infectate cu Covid-19.
Grecia a anunţat - duminică - faptul că îşi închide frontiera pentru cetăţenii din Serbia până la 15 iulie, din cauza unui focar de COVID-19 în această ţară, potrivit France Presse.
Cea mai mare parte a ţării se va afla, în următoarele trei zile, sub o informare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie...
Consumatorii români trebuie să fie atenţi de unde cumpără produsele alimentare în perioadele caniculare şi să evite locurile neautorizate în care nu sunt asigurate condiţiile optime de...
Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut,...
Au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), până pe data de 5 iulie, pe teritoriul României. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter a avut loc luni dimineața, în județul Buzău, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezoltare pentru Fizica Pământului.
Autorităţile chineze au emis un avertisment cu privire la ciuma bubonică şi au interzis consumul anumitor animale după ce un caz suspect a fost raportat într-un spital dintr-o regiune nordică,...
Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen...
Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda, susţine că România ar putea face rost de 100 de miliarde de euro "din propria ogradă" în următorii 5...
Deputatul PSD Marius Budăi, care va prelua şefia Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă, a declarat că nu se va limita doar la a audia...
Dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS, stipulat în Constituţia din 1922 promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o bombă cu efect întârziat care a permis dezintegrarea...
Fondatorul gigantului Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe Pământ, și mai mai bogat decât a fost vreodată, după ce averea lui a atins 171,6 miliarde de dolari. Este, categoric, un record.
Microsoft a lansat, recent, o serie de actualizări de pentru a corecta câteva vulnerabilităţi descoperite în biblioteca Windows Codecs, care au afectat mai multe versiuni Windows 10 şi Windows...
Victoria's Secret UK, un renumit retailer de lenjerie intimă a devenit o victimă a pandemiei de coronavirus. Nu este concluzia jurnaliștilor, ci a firmei de contabilitate, parte din The Big Four,...
Grupul auto Daimler AG a anunţat că intenţionează să vândă fabrica sa din Hambach, Franţa, ca parte a revizuirii generale a sistemului său de producţie, ceea ce va avea ca rezultat costuri...
Conferinţa de presă organizată duminică de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, preşedinte al PNL Bucureşti, a fost întreruptă de o persoană în vârstă care i-a solicitat mărirea...
În cursa pornită de marile companii farmaceutice pentru a obține tratamente și vaccinuri împotriva Covid-19, Gilead este singura care produce deja, de acum cunoscutul Remdesivir, un antiviral...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat în ultimele 24 de ore 212.326 noi cazuri de coronavirus la nivel global, reprezentând cea mai ridicată cifră de la declanşarea pandemiei de...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi torenţiale şi vijelii valabilă în cea mai mare parte a ţării până marţi dimineaţa, dar şi de disconfort...
Preşedintele Donald Trump a celebrat sâmbătă, 4 iulie, sărbătoarea naţională a Zilei Independenţei cu un discurs în stilul unui miting de campanie într-o Americă divizată, pe fundalul...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că întrerupe testele clinice cu hidroxiclorochină împreună cu combinaţia Lopinavir-Ritonavir pentru pacienţii COVID-19 spitalizaţi,...