România este împinsă către o situaţie-limită din punct de vedere energetic, iar efectele pot ajunge să afecteze inclusiv securitatea naţională şi viaţa de zi cu zi a populaţiei, avertizează Iulian Iancu, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în energie din România. Invitat la DC News, acesta a explicat că sistemul energetic funcţionează într-un echilibru extrem de fragil, supus simultan presiunilor legate de securitate, schimbările climatice şi vulnerabilitatea socială. Potrivit expertului, studiile Consiliului Mondial al Energiei au arătat că politicul a avut o influenţă majoră asupra evoluţiei sistemului energetic.
„Suntem împinşi către o situaţie limită care poate să creeze probleme extrem de grave privind securitatea naţională a României. Energia, din punctul meu de vedere, a fost şi a rămas o problemă strict de securitate naţională. Acum vedem însă că ea condiţionează atât de mult securitatea, încât ne condiţionează, la propriu, viaţa. Realizăm cu toţii, abia acum, că trăim într-un sistem de o complexitate infinită, cu un extrem de fragil echilibru care este afectat în fiecare zi, de probleme legate de securitate, de schimbările climatice, de vulnerabilitate socială.
Această categorisire nu o fac eu acum, ea a fost evidenţiată în 2005-2006 la nivelul Consiliului Mondial al Energiei, unde am fost aproape 20 de ani preşedinte şi am participat direct la studiile internaţionale, sub numele de trilema energiei”, a atras atenţia Iulian Iancu în direct la DC News.
Acesta a explicat: „În timpul pandemiei, acest Consiliu Mondial a realizat un studiu din care a reieşit că mai bine de 80% din cele mai mari erori ale sistemului energetic au fost făcute de politicieni. Politicienii au influenţat în mod dramatic evoluţia corectă a energiei pentru binele societăţii. Toate aceste provocări sunt acum în pragul maxim de influenţă, în sensul că atât securitatea, schimbările climatice, cât şi vulnerabilitatea socială au crescut de atunci şi până astăzi”.