Compania americană Google a anunțat recent, printr-un articol publicat pe blogul său oficial, introducerea unor etichete de transparență pentru reclamele care rulează în rețelele sale Search, YouTube și Discover. Măsura vizează identificarea clară a conținutului generat sau modificat prin intermediul Inteligenței Artificiale (IA).
Publicul poate accesa noile detalii prin panoul "My Ads Center", disponibil la selectarea celor trei puncte din colțul din dreapta-sus al fiecărei reclame. În această secțiune va apărea rubrica "How this ad was made", care indică dacă materialul promoțional a fost creat sau editat cu ajutorul instrumentelor IA, transmite Agerpres.
Regulile aplicabile agenților de publicitate
Pentru materialele realizate direct cu instrumentele generative oferite de Google, eticheta se aplică fără intervenția utilizatorului. În schimb, reclamele create cu alte aplicații de profil necesită o mențiune manuală din partea advertiserilor în momentul încărcării.
"Pe măsură ce inteligenţa artificială generativă deschide noi modalităţi pentru companii mari şi mici de a crea reclame, introducem funcţii suplimentare de transparenţă în produsele noastre de publicitate. Dorim să ajutăm oamenii să înţeleagă mai bine reclamele pe care le văd, oferind în acelaşi timp agenţilor de publicitate instrumente simple pentru a naviga standardele în evoluţie ale industriei.
Dacă reclama a fost realizată cu instrumentele de publicitate generative AI ale Google, atunci eticheta AI va fi adăugată automat reclamei. Dacă reclama este realizată cu alte instrumente AI, atunci advertiser-ul va trebui să specifice că a fost utilizată interligenţa artificială pentru crearea reclamei, în procesul de încărcare a ei", precizează gigantul american de tehnologie.
Notificări automate și tehnologii de marcare digitală
Reprezentanții companiei susțin că noul sistem simplifică procesul de declarare a utilizării resurselor IA. În anumite regiuni, eticheta poate fi vizibilă direct pe materialul publicitar, în funcție de reglementările locale în vigoare.
"De aceea, atunci când utilizează instrumentele Google de publicitate bazate pe Inteligenţă Artificială Generativă pentru a crea reclame, vom adăuga automat o declaraţie în panoul My Ads Center al fiecărei reclame. Iar când creează reclame în alte locuri, introducem un control, astfel încât să poată indica cu uşurinţă dacă au folosit Inteligenţă Artificială Generativă.
În funcţie de cerinţele locale, o etichetă poate apărea, de asemenea, direct pe reclamă, fie automat, fie atunci când un agent de publicitate utilizează acest control. Aceste actualizări se bazează pe eforturile noastre continue privind transparenţa AI. Deja încorporăm semnale imperceptibile, precum SynthID, în rezultatele generate de instrumentele noastre de Inteligenţă Artificială Generativă. În 2023, am introdus o cerinţă de a declara conţinutul sintetic sau modificat digital în reclamele electorale", se menţionează în material.
Politicile împotriva publicității înșelătoare rămân în vigoare
Specialiștii Google subliniază că normele actuale de siguranță se aplică strict, indiferent de tehnologia folosită la realizarea clipurilor sau a imaginilor promoționale.
"Continuăm să interzicem reclamele înşelătoare şi deceptive, indiferent dacă au fost create cu AI sau nu, pentru a menţine platforma sigură pentru toată lumea", precizează sursa citată.
Fondată în anul 1998 de Larry Page și Sergey Brin, corporația multinațională Google este recunoscută în principal pentru motorul său de căutare web, dar dezvoltă și servicii extinse de publicitate online, cloud computing, software, hardware și Inteligență Artificială.