Un control-pilot, desfășurat la nivel național de inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) asupra a 33 de operatori economici care desfășoară activități de schimb valutar, a relevat nereguli fiscale la peste 85% dintre contribuabilii verificați. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 3,45 milioane de lei, constând în amenzi contravenționale și confiscări, principalele abateri constatate fiind nefiscalizarea operațiunilor de schimb valutar, nerespectarea obligației de acceptare a mijloacelor moderne de plată și efectuarea unor tranzacții fără respectarea cerințelor de identificare a clienților.
Citiţi şi: Utilizarea abuzivă a sistemului RO e–Factura, în atenţia ANAF. Ce au descoperit inspectorii
Inspectorii Antifraudă ANAF au desfășurat recent un proiect-pilot de control și monitorizare, la nivel național, asupra unui eșantion de 33 de operatori economici care desfășoară activități de schimb valutar, prin intermediul a 54 de puncte de lucru. Aceștia au fost selectați în baza analizelor de risc realizate la nivel instituțional, iar acțiunea a vizat contribuabili cu un volum semnificativ de tranzacții în domeniul schimbului valutar. Inspectorii Antifraudă au urmărit evaluarea gradului de conformare fiscală, identificarea vulnerabilităților specifice acestui sector și testarea unor metode moderne de analiză și verificare.
În cadrul proiectului-pilot, inspectorii au utilizat o abordare integrată de control, prin corelarea informațiilor rezultate din documentele financiar-contabile și fiscale cu datele și informațiile disponibile, inclusiv cu înregistrările sistemelor de supraveghere video deținute de societățile verificate, în conformitate cu obligațiile legale prevăzute de legislația care reglementează activitatea contribuabililor ce desfășoară activități de schimb valutar. Aceste verificări au contribuit la stabilirea situațiilor de fapt fiscale și la verificarea concordanței dintre operațiunile efectiv desfășurate și cele evidențiate în documentele justificative. Rezultatele acțiunii au indicat existența unor forme de neconformare fiscală la peste 85% dintre operatorii verificați. Verificările Antifraudă au fost finalizate pentru majoritatea contribuabililor incluși în proiectul-pilot, în timp ce, în cazul a 10 contribuabili, acestea sunt încă în desfășurare.
În urma verificărilor efectuate până în prezent au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 3.454.520 de lei, reprezentând amenzi contravenționale în valoare totală de 1.112.000 de lei și confiscări în valoare totală de 2.342.520 de lei.
Principalele nereguli constatate, până în prezent, sunt:
- nefiscalizarea operațiunilor de schimb valutar prin neemiterea bonurilor fiscale;
- nerespectarea obligației privind acceptarea mijloacelor moderne de plată;
- efectuarea de operațiuni de vânzare/cumpărare de valută pentru persoane fizice fără ca acestea să fie realizate în mod exclusiv pe bază de act de identitate sau, după caz, pe bază de document care atestă identitatea persoanei.
De asemenea, au fost identificate situații privind neconformarea la obligațiile legale de asigurare a supravegherii și înregistrării activității în fiecare punct de schimb valutar în sistem digital, în regim nonstop, aspecte valorificate potrivit competențelor legale. Totodată, în anumite situații au fost constatate și diferențe semnificative între activitatea realizată efectiv și operațiunile reflectate în evidențele fiscale și contabile ale contribuabililor.
Cu titlu exemplificativ:
În cadrul verificărilor efectuate la un punct de schimb valutar din județul Suceava, inspectorii ANAF Antifraudă au identificat sume în valută provenite din operațiuni de cumpărare de valută pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, precum și disponibilități bănești introduse în unitate fără documente justificative. Pentru încălcarea obligațiilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale și justificarea sumelor aflate în gestiune, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi contravenționale în sumă totală de 60.000 de lei, precum și confiscarea sumelor în valută în cuantum de 211.670 de euro, 35.320 de franci elvețieni, 42.534 de dolari și 22.140 de lire sterline.
Acțiunea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea instrumentelor de analiză de risc și control utilizate de ANAF, rezultatele confirmând eficiența utilizării integrate a surselor de informații disponibile în mod legal pentru identificarea comportamentelor fiscale neconforme. Pe baza concluziilor proiectului-pilot, inspectorii ANAF Antifraudă analizează extinderea acestui model de verificare la nivel național, în vederea creșterii gradului de conformare fiscală și a combaterii fenomenelor care afectează concurența loială și veniturile bugetare.
ANAF va continua acțiunile de monitorizare și control în sectoarele economice identificate ca prezentând risc fiscal ridicat, utilizând metode moderne de analiză și intervenție pentru protejarea intereselor bugetului general consolidat și asigurarea respectării legislației fiscale.
ANAF încurajează cetățenii care efectuează operațiuni de schimb valutar să solicite emiterea bonului fiscal pentru fiecare operațiune efectuată și să sesizeze, prin intermediul aplicației iBon Fiscal, situațiile în care acesta nu este emis, precum și cazurile în care operatorii economici nu respectă obligația legală de acceptare a mijloacelor moderne de plată (POS), atunci când aceasta este aplicabilă.