Reuters: Americanii îl preferă pe Trump pentru economie și pe Biden pentru democrație

DCBusiness Team |
Data publicării:
Joe Biden & Donald Trump / sursa foto: Wikimedia Commons
Joe Biden & Donald Trump / sursa foto: Wikimedia Commons

Alegătorii americani îl consideră pe candidatul republican la președinție Donald Trump drept cea mai bună variantă în ceea ce privește economia, dar preferă abordarea rivalului său democrat, președintele Joe Biden, privind menținerea democrației, potrivit unui nou sondaj Reuters/Ipsos.

Sondajul a arătat că, cu mai puțin de cinci luni înainte de alegerile din 5 noiembrie, electoratul are păreri împărțite în ceea ce privește abordarea candidaților asupra problemelor pe care aceștia le consideră a fi cele mai importante două probleme cu care se confruntă națiunea.

Șansele lui Biden au crescut ușor la 37%, de la 36% în mai. Mulți dintre alegătorii lui Biden se tem de vârsta sa când vine vorba de un nou mandat. La cei 81 de ani ai săi, Biden este cel mai în vârstă președinte american care a deținut această funcție.

Prinicipala preocupare a electoratului american este economia. În această chestiune, conform sondajului, în proporție de 43% dintre aceștia îl preferă pe Trump din acest punct de vedere.

Alegătorii au fost afectați de mai mulți ani de creștere rapidă a prețurilor de consum, deși inflația a încetinit considerabil în ultimele luni din an, iar rata șomajului a fost sub 4% de mai bine de doi ani.

Imigranții reprezentau 13,9% din populația țării în 2022, cea mai mare proporție din ultimul secol. Trump a luat în vizor imigranții aflați ilegal în țară.

Acest aspect i-a dat lui Biden un avantaj față de Trump în ceea ce privește răspunsul la extremismul politic și amenințările la adresa democrației, a doua preocupare a respondenților, alegătorii înregistrați alegându-l pe democrat în detrimentul lui Trump cu 39%, respectiv 33%.

Fiind primul președinte american condamnat penal, Trump se află în fața a trei procese penale, dintre care două sunt legate de eforturile sale de a anula pierderea alegerilor din 2020 în fața lui Biden. Trump, care susține în mod fals că înfrângerea sa în alegerile din 2020 a fost rezultatul unei fraude, a inclus această afirmație într-un discurs incendiar cu puțin timp înainte ca sute de susținători ai săi să ia cu asalt Capitoliul SUA pe 6 ianuarie 2021.

Biden a avut, de asemenea, un avantaj față de Trump în ceea ce privește domeniul sănătății din SUA 40% față de 29%. Biden a fost vicepreședinte în 2010, când președintele de atunci, Barack Obama, a făcut să treacă prin Congres o reformă istorică în domeniul sănătății, care a crescut considerabil accesul la asigurări de sănătate.

Precedentele sondaje Reuters/Ipsos au arătat că Biden și Trump sunt la egalitate în cursa prezidențială, deși o serie de alte sondaje au arătat că Trump este în avantaj în ultimele luni.

Sondajul Reuters/Ipsos, realizat online, a colectat răspunsuri de la 1.019 adulți americani, inclusiv 856 de alegători înregistrați. A avut o marjă de eroare de 3,2 puncte procentuale pentru toți respondenții și de 3,5 puncte procentuale pentru alegătorii înregistrați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425044.45RON
1 ETH = 8029.82RON
1 LTC = 390.10RON
1 XRP = 9.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17240.880.49%
BET-BK3206.560.36%
BET-EF939.380.54%
BET-FI60404.35-1.06%
BET-NG1244.260.72%
BET-TR38019.030.49%
BET-TRN36954.360.49%
BET-XT1476.380.30%
BET-XT-TR3200.420.30%
BET-XT-TRN3117.470.30%
BETAeRO837.39-0.23%
BETPlus2542.100.46%
RTL38483.630.52%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel