Încălzirea climatică se anunță mult mai pronunțată decât s-a crezut inițial. Cel mai rău dintre scenarii prevede o creștere cu 6,5 - 7 grade Celsius a temperaturii globale până în 2100....
Chiar dacă va fi un Brexit dur, fără acord, britanicii sunt liniștiți: producătorii de șampanie au sporit livrările către Marea Britanie, astfel că rezervele acumulate ar urma să ajungă...
La mai puţin de două săptămâni după ce a fost devastat de uraganul Dorian, Bahamas se află din nou în calea unei furtuni tropicale, botezate Humberto, care ar urma să ajungă sâmbătă în...
Autorităţile din Grecia au arestat o româncă pe aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos din Atena, asupra căreia au fost găsite sute de documente de călătorie pe numele altor persoane,...
În cadrul unei ceremonii cât se poate de serioase găzduită de prestigioasa universitate americană Harvard, au fost decernate premiile Anti-Nobel sau Ig Nobel. Fără să schițeze nici cel mai...
Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge va sărbători 130 de ani de la înfiinţare pe 6 octombrie, pe ritmul inegalabilului dans french-cancan, relatează miercuri AFP.
Două specii de rechin, Scyliorhinus retifer și Cephaloscyllium ventriosum produc o formă de biofluorescență neobișnuită la animalele marine și care nu au nicio legătură cu cele ale meduzelor...
Un accident mai puţin obişnuit a avut loc în Finlanda: un ren care rătăcea prin mijlocul unui teren de exerciţii militare a provocat o ciocnire între mai multe vehicule blindate, soldată cu...
Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în august cu 2,39% faţă de luna anterioară, tutunul şi ţigările cu 1,39%, iar preţul serviciilor de transport aerian a urcat cu 11,49%,...
Utilizarea trotinetelor electrice va fi restricţionată la celebrul Oktoberfest din Germania, pe fondul îngrijorărilor că utilizatorii lor ar putea consuma băuturi alcoolice şi ar putea conduce...
Republicanul Mark Walker, membru al Comisiei pentru apărare națională din Camera Reprezentanților a Congresului Statelor Unite a acuzat US Navy, marina militară a SUA, că a dezvăluit...
Cât plumb provenit de la catedrala din Paris s-a depus în jurul și împrejurimile edificiul după devastatorul incendiu? Și cât de periculoase sunt aceste cantități, în special pentru copii?
Unul dintre fondatorii Societății spaniole pentru tulburări de metabolism (SECO), Juan Pujol Rafols, a declarat că, în momentul de față, nicăieri în lume nu există pastile și diete care să...
Să pleci în vacanță înseptembrie poate nu este cea mai proastă idee, în condițiile în care cam toată lumea și-a terminat concediile iar copiis-au întors la școală. Este un bun moment în...
Un efect special banal - o misterioasă lumină fosforescentă provenită de la oaspeții altor planete ar putea fi un detaliu cât se poate de realist. O atare luminescență poate servi drept scut...
Succesul serialului Chernobyl a atras în ultimele luni o nouă generație de turiști pe situl ucrainean. Veniți în special pentru a se afișa pe rețelele sociale, vizitatorii uită, de regulă,...
Prințesa Charlotte a mers, joi, pentru prima oară la școală. Micuța prințesă se alătură fratelui ei mai mare, prințul George, cei doi urmând cursurile școlii Thomas Battersea din Londra.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a...
Un grup de geologi din Canada și Statele Unite au ajuns la concluzia că, adânc, sub scoarța satelitului natural al Pământului, se ascunde un uriaș depozit de metale prețioase.
În multe țări, pe lângă lecțiile tradiționale, precum literatura, matematică sau educație fizică, elevii studiază materii care trezește invidia generațiilor mai mari.
Romgaz a încheiat două contracte pentru furnizarea de gaze naturale cu Electrocentrale Bucureşti, în valoare totală de 14,3 milioane de lei, potrivit unui raport transmis, marţi, Bursei de...
Pentru prima dată, oamenii de știință au reușit să obțină structuri complexe din fosfat de calciu - o imitație aproape perfectă a smalțului dentar natural.
Roverul chinez, care explorează, în momentul de față, partea ascunsă a Lunii, a descoperit întâmplător o materie misterioasă aflată în interiorul unui crater recent apărut, relatează...
Portavionul USS Harry S. Truman (CVN-75) se confruntă cu serioase nereguli legate de defecțiunile apărute la sistemul de distribuție a energiei electrice la bordul navei. Acest lucru pune sub...