Comisia Europeană se pregăteşte pentru potenţiale cazuri de întrerupere a alimentării cu electricitate în state din cadrul Uniunii Europene, în cursul iernii, în contextul crizei cu Rusia,...
Facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă,...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au "plăţi...
Parlamentul European a făcut și pasul final pentru impunerea încărcătoarelor unice pentru toate dispozitivele mobile de mici dimensiuni adică tablete, telefoane etc.
Moneda naţională s-a apreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9471 lei, în scădere cu 0,09 bani (-0,02%) faţă de cotaţia...
România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii REpowerEU în Consiliul Ecofin, ţara fiind...
Îndeplinirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii și atingerea vârstei standard reprezintă principalele condiții pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.
Un proiect de ordin, care se află pus în consultare publică de către Ministerul Muncii, ar urma să modifice criteriile prin care se acordă certificatul de handicap.
Opt persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor efectuate luni în Bucureşti şi Timişoara într-un dosar privind divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi...
Votat deja de senatori, proiectul de lege urmează să ajungă pe masa deputaților, înainte de a fi promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
Spania anunţă noi măsuri fiscale. Autorităţile vor să introducă o taxă suplimentară pentru cei bogaţi şi să reducă impozitul pentru persoanele cu venituri mici.
Ungaria are rezerve de gaze care îi pot acoperi consumul pentru o perioadă cuprinsă între cinci şi şase luni, a spus luni premierul maghiar Viktor Orban. El a adăugat că Ungaria ar putea ajuta...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat joi că 48 de ţări sunt expuse la criza alimentară globală, iar jumătate din ele sunt vulnerabile, transmite...
Compania de stat MVM din Ungaria a anunţat luni că a ajuns la un acord cu grupul rus Gazprom pentru amânarea plăţilor ce vizează livrările de gaze din iarnă, transmite Reuters.
România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi, a declarat, luni, premierul Nicolae Ciucă, precizând că statul moldovean a cerut ţării noastre să...
Un număr de 20 de bănci s-au înscris în programul IMM INVEST PLUS, pentru a acorda credite garantate de stat în valoare de 12 miliarde lei. Acesta reprezintă cel maimare plafon de garantare...
Rețeaua de bancomate Nosto din Finlanda nu mai acceptă, începând de azi, retrageri de bani cu cardurile UnionPay, după ce rușii au golit ATM-urile de la granița de est a Finlandei, a anunțat...
Codul rutier, sau mai bine spus Ordonanța de Urgență nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice - republicată va fi din nou modificată printr-o propunere care va fi...
Activitățile de agrement și hobby-urile îi ajută pe oameni să se relaxeze și să își adune forțele pentru încercările care urmează. Există activități de timp liber pentru toate...