Lanţul de restaurante al celebrului chef britanic Jamie Oliver a intrat marţi în faliment, punând în pericol circa 1.300 de locuri de muncă din cele 25 de localuri din Marea Britanie, relatează...
Creierul poate întineri cu zece ani arată un studiu pe aproape 20.000 de persoane. Cercetătorii de la Universitatea din Londra au vrut să găsească exact ce activitate poate fi benefică pentru...
OMV Petrom a anunţat marţi că a finalizat modernizarea depozitului de carburanţi de la Arad, cel mai mare din Vestul României şi al doilea cel mai mare din ţară, proiectul care a presupus...
Tulcenii din 16 comunităţi din nordul judeţului pot primi câte 5.000 de euro pentru amenajarea uneia din camerele din locuinţa proprie astfel încât aceasta să fie închiriată turiştilor,...
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 1aprilie – 3 mai 2019, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 12.613.005 de lei.
Consiliul european a adoptat marţi o directivă care introduce noi restricţii pentru anumite materiale plastice de unică folosinţă. Adoptarea formală a noilor norme de către Consiliu marţi...
În cazul unui Brexit, România ar deveni primul producător de gaze din Uniunea Europeană, acest lucru oferind o importanță strategică mult mai mare. Momentan, România este pe locul 3.
Anul acesta, luna iunie va avea trei zile libere pentru angajați, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat: Ziua copilului, pe 1 iunie, prima și a doua zi de Rusalii, pe 16 și 17 iunie....
Cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, Mugur Isdărescu, va trebui să decidă în octombrie, când îi expiră mandatul, dacă va continua sau nu.
România are ocazia de a deveni cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, având în vedere zăcămintele din Marea Neagră, dacă Marea Britanie va părăsi spaţiul comunitar, a...
Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a propus ca Transelectrica să capete funcţia de single buyer pentru achiziţia energiei electrice.
Conform noilor reguli stabilite de ministerul Finațelor, persoanele care contribuie la Pilonul II de pensii au drept, după o perioadă de cotizare de cel puțin cinci ani, să solicite încetarea...
Trei nave ale Poliţiei de Frontieră Române şi un avion de supraveghere au întreprins luni o operaţiune de identificare, urmărire şi stopare a unui pescador turcesc surprins la braconat de...
Drumul Judeţean 100 C, Fulga-Mizil, este blocat luni seară de trei stâlpi căzuţi ai SC Electrica şi oraşul Mizil a rămas fără curent electric, informează IPJ Prahova.
Avionul cu care fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, este adus la Bucureşti a aterizat luni seară pe aeroportul Otopeni.
Sistemul european pentru urmărirea comercializării produselor din tutun, care include elemente de siguranţă, a intrat în vigoare luni, anunţă Comisia Europeană, într-un comunicat postat pe...
Asociaţia Coaliţia pentru Economie Digitală, organizatie independentă care reprezintă principalele companii de ride sharing şi e-hailing din Romania, Uber, Bolt şi Clever, lansează petiţia...
Cea mai mare parte din sursele de date este deţinută de entităţi private, care sunt orientate spre profit, iar în aceste condiţii institutele naţionale de statistică trebuie să îşi combine...
Programul Rabla la electrocasnice va intra în curând în vigoare astfel că doritorii trebuie să știe care sunt condițiile dar și ce produse primesc voucherele cele mai bune.
Hoţii care au aruncat în aer luni dimineaţă un bancomat de pe Bulevardul Theodor Pallady din Bucureşti au sustras circa 350.000 de lei, potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei.
Discuția în care liderul naționalist Heinz-Christian Strache şi unul dintre oamenii săi săi discută cu o interlocutoare care spune că este o nepoată a unui oligarh rusa este scandalul...
Vicepremierul Daniel Suciu a precizat la Râmnicu Vâlcea, că gradul de contractare pe Programul Operaţional Regional (POR) este în prezent de 85%, scopul Ministerului Dezvoltării Regionale fiind...
Ford Motor va concedia 7.000 de angajaţi, sau 10% din forţa sa de muncă la nivel global, până la sfârşitul lunii august, a anunţat Automotive News, citând un mail trimis angajaţilor de...