Wizz Air anunță noi rute către Turcia, Grecia şi alte destinaţii

232_2_35054700
Wizz Air
Compania aeriană low-cost Wizz Air ansează trei rute din Cluj-Napoca și una de la București Otopeni.

Wizz Air anunță lansarea a alte patru rute din țară în 2026. Primele dintre acestea vor fi operate din Cluj-Napoca către Antalya (Turcia) și Berlin (Germania), începând cu luna martie 2026. De asemenea, din luna iunie a anului viitor, compania va începe operarea zborurilor din București Otopeni către Kefalonia (Grecia). Totodată, Cluj-Napoca va beneficia din nou de o conexiune directă cu Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), începând cu octombrie 2026.

Wizz Air va opera zboruri din Cluj-Napoca către Antalya în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, începând cu 30 martie, urmate de lansarea zborurilor către Berlin în 31 martie, cu frecvență în zilele de marți, joi și sâmbătă, în timp ce ruta către Abu Dhabi va fi reluată în 27 octombrie, programată marțea și sâmbăta. În plus, o nouă conexiune Wizz Air între București Otopeni și Kefalonia va fi lansată în data de 9 iunie, cu zboruri operate în fiecare marți și sâmbătă. Tarifele pornesc de la doar 99 RON, iar biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com și prin aplicația mobilă WIZZ. Aceste rute contribuie la diversificarea rețelei Wizz Air în România, oferind mai multe opțiuni convenabile pentru city-breakuri și destinații de vacanță la soare.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close