Washingtonul va trimite noi arme Ucrainei în valoare de 550 milioane de dolari

Antonia Popescu |
Data publicării:
Dolari americani
Dolari americani

Statele Unite au anunţat luni că vor trimite noi arme forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei ruse, în valoare de 550 milioane de dolari, inclusiv muniţie pentru lansatoarele de rachete care sunt din ce în ce mai importante în luptă.

Acest ajutor va „include în special mai multă muniţie pentru sistemele (...) Himars”, a afirmat în faţa presei un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, relatează France Presse.

Aceasta ridică suma totală a asistenţei militare alocate Ucrainei de la intrarea în funcţie a preşedintelui Joe Biden la peste 8 miliarde de dolari, a spus el.

Noul ajutor va include de asemenea 75.000 de cartuşe de 155 mm, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

„Statele Unite vor continua să lucreze cu aliaţii şi partenerii lor pentru a oferi Ucrainei capacităţi cheie”, a subliniat Pentagonul.

Sistemele Himars, extrem de mobile, lansează rachete ghidate prin GPS cu o bătaie de 80 de kilometri, permiţând Ucrainei să atingă ţinte ruseşti care nu se aflau în raza de acţiune, notează AFP.

Artileria este decisivă în conflictul din Ucraina, în timp ce armatele ucraineană şi rusă sunt angajate într-un război de uzură al muniţiilor şi stocurile acestora sunt cruciale.

Ucraina a primit prima tranşă a împrumutului UE de 500 de milioane de euro

Ucraina a primit prima tranşă a împrumutului UE în valoare de 500 de milioane de euro.

Prima tranşă a împrumutului UE, în valoare de 500 de milioane de euro, a fost deja transferată în contul Băncii Naţionale a Ucrainei, a anunţat, luni, premierul Ucrainei, Denis Şmîgal. "Uniunea Europeană a acordat Ucrainei 1 miliard de euro ca ajutor macrofinanciar excepţional. Prima tranşă de 500 de milioane de euro a fost deja transferată în contul BNU. Ne aşteptăm ca a doua tranşă să sosească în cursul zilei de mâine" - a scris premierul ucrainean pe canalul său Telegram.

Potrivit afirmaţiilor şefului Guvernului ucrainean, "acest 1 miliard de euro face parte dintr-un pachet mare de sprijin pentru Ucraina în valoare totală de 9 miliarde de euro". Aceste fonduri "vor ajuta la finanţarea nevoilor bugetare prioritare" - a subliniat Şmîgal. Menţionăm că, la 12 iulie, Consiliul ministerial UE pentru economie şi finanţe a aprobat un credit de 1 miliard de euro pentru Ucraina, ca parte a programului de asistenţă macrofinanciară de urgenţă pentru această ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0879
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0903
USD
Azi 4.4034
Diferența 0.0129
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0879 RON
USD flag1 USD = 4.4034 RON
GBP flag1 GBP = 5.8418 RON
CHF flag1 CHF = 5.4759 RON
AUD flag1 AUD = 2.8403 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1302 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0290 RON
NOK flag1 NOK = 0.4327 RON
SEK flag1 SEK = 0.4623 RON
XAU flag1 XAU = 584.3822 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495963.79RON
1 ETH = 18110.35RON
1 LTC = 432.28RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21639.50-0.02%
BET-BK4206.170.07%
BET-EF1178.030.03%
BET-FI78837.60-0.07%
BET-NG1589.22-0.18%
BET-TR50227.41-0.02%
BET-TRN48562.12-0.02%
BET-XT1863.80-0.03%
BET-XT-TR4235.50-0.03%
BET-XT-TRN4105.56-0.03%
BETAeRO977.601.78%
BETPlus3159.77-0.03%
RTL48474.06-0.03%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel