Vom finaliza aceste proiecte naționale? Europenii au găsit deja alte soluții

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Stadionul Giulești după finalizarea lucrărilor de reconstrucție
Stadionul Giulești după finalizarea lucrărilor de reconstrucție

România va organiza Campionatul European din 2020 astfel că o parte din stadioane sunt renovate sau reconstruite.

Stadioanele Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf din Capitală ar urma să fie reabilitate în proporţie de 70% până la sfârşitul anului astfel încât în mai 2020 

„Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf - cele trei stadioane sunt contractate, în prezent am depus documentaţia penru autorizaţia de construire şi de demolare şi vom începe execuţia. Preconizăm până la sfârşitul anului un stadiu mediu de 70 la sută iar sumele sunt alocate şi în mai 2020 să poată avea loc meciurile de antrenament”, a declarat preşedintele Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Manuela Pătrăşcoiu.

UEFA ar fi închiriat alte stadioane pentru Euro 2020 neavând încredere că aceste stadioane vor fi gata la timp. Forul continental a decis să nu mai rişte şi a închiriat alte baze de pregătire. Este o măsură de siguranţă luată pentru că la Nyon nu mai există convingerea că Steaua, Dinamo şi Rapid vor fi gata în timp util. UEFA a optat pentru baza din Berceni a FCSB, pentru baza Mogoşoaia a FRF şi, spun sursele ProSport, pentru stadionul Concordia din Chiajna.

Citește și: Finanțare maghiară. Cum dă bani Ungaria cluburilor de fotbal din Ardeal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0919
Diferența -0.0001
Zi precendentă 5.092
USD
Azi 4.3707
Diferența 0.0066
Zi precendentă 4.3641
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0919 RON
USD flag1 USD = 4.3707 RON
GBP flag1 GBP = 5.8310 RON
CHF flag1 CHF = 5.4427 RON
AUD flag1 AUD = 2.9001 RON
DKK flag1 DKK = 0.6818 RON
CAD flag1 CAD = 3.1343 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4322 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 593.4969 RON
Monede Crypto
1 BTC = 385783.16RON
1 ETH = 12887.14RON
1 LTC = 351.14RON
1 XRP = 8.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23535.41-0.02%
BET-BK4642.260.15%
BET-EF1283.31-0.11%
BET-FI91587.570.48%
BET-NG1741.17-0.10%
BET-TR55113.14-0.02%
BET-TRN53238.04-0.02%
BET-XT2038.210.03%
BET-XT-TR4665.590.03%
BET-XT-TRN4519.140.03%
BETAeRO924.820.45%
BETPlus3425.10-0.01%
RTL52998.830.01%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel