Viața la bloc. Regulamentul blocului, obligație ignorată de multe asociații

administrator-bloc_56927400
Adminstrator de bloc / Foto: Arhivă
Multe asociații de proprietari ignoră o prevedere care există încă din anul 2018.

Este vorba despre Regulamentul de bloc. Regulamentul de bloc stabilește regulile pe care trebuie să le respecte locatarii blocului sau condițiile în care pot fi folosite spațiile comune ale imobilului, dar și normele de comportament și bună vecinătate între proprietari.

Regulamentul de bloc trebuie respectat de către toți locatarii din bloc, fie că aceștia sunt proprietarii apartamentelor sau chiriași ori persoane ce locuiesc o perioadă limitată în acel bloc. În cazul nerespectării regulamentului de bloc, cei afectați pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației despre nerespectarea regulilor de conviețuire în imobil.

Întocmirea regulamentului trebuie inițiată de președintele asociației de proprietari sau de către comitetul executiv al asociației și se dezbate și adoptă în cadrul adunării generale. După adoptarea regulamentului, conținutul acestuia trebuie adus la cunoștința locatarilor fie prin afișarea la avizier, fie prin înmânarea unei copii a regulamentului fiecărui proprietar, în cel mult o săptămână de la adoptarea documentului.

Cine trebuie să respecte regulamentul

Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor stabilește, între altele, și cine trebuie să respecte regulile.

Potrivit legislației, prevederile regulamentului de bloc trebuie respectate de absolut toate persoanele care intră în acel bloc, nu doar de proprietarii de apartamente sau chiriașii care locuiesc în acel bloc.

Concret, pe lângă cele două categorii amintite mai sus, regulamentul de bloc trebuie respectat și de persoanele care sunt găzduite pentru puțină vreme într-unul dintre apartamentele imobilului, dar și de către cei ce se află în trecere prin bloc, indiferent de motiv.

“Toți proprietarii, precum și chiriașii din condominiu, persoanele care locuiesc, persoanele care sunt găzduite pe perioadă determinată sau persoanele aflate în tranzit în condominiu sunt obligate să respecte prezentul regulament”, se precizează într-un act normativ publicat recent.

Este vorba, mai exact, despre Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 1.058/2019 privind aprobarea conținutului-cadru al statutului asociației de proprietari și al regulamentului condominiului, document care a fost publicat de curând în Monitorul Oficial (detalii, aici) și care stabilește modelul regulamentului de bloc.

În continuare, documentul stabilește că cei ce trebuie să informeze chiriașii sau persoanele care doar tranzitează spațiile comune ale clădirii sunt chiar proprietarii apartamentelor. În cazul în care regulamentul nu este respectat, locatarii pot sesiza neregulile la președinte sau comitetul executiv al asociației.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close