„Deficitul de protecţie în România este, clar, alimentat de câteva realităţi. Aş începe cu cea mai importantă, aceea că populaţia sau unii antreprenori văd asigurarea ca pe o cheltuială nu ca pe o protecţie reală. Subasigurarea masivă a locuinţelor faţă de valoarea reală. Pe lângă faptul că avem o pondere mică la nivel de ţară pe asigurările facultative de locuinţe - nu mai vorbim de cele obligatorii – s-a descoperit în urma unor situaţii recente că acele case, apartamente, de fapt erau asigurate la mai puţin de jumătate din valoarea lor reală – iar aceasta este o problemă”, a subliniat în încheierea conferinţei “Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a: cum reducem deficitul de protecție într-o lume a riscurilor multiple”, Valentin Ionescu, Președinte Consiliului Director al ISF - Institutul de Studii Financiare.
Preşedintele ISF a mai subliniat că ne confruntăm încă cu o dependenţă mare de stat pentru a închide acest deficit de protecţie. În ceea ce priveşte IMM-urile, Valentin Ionescu a punctat faptul că în această zonă „există un deficit uriaş de protecţie, fără asigurări de răspundere, fără asigurări de întrerupere a activităţii, fără asigurări de riscuri cibernetice. În ceea ce priveşte aceste afaceri mici şi mijlocii ar trebui ca piaţa, industria, să construiască pachete dedicate pentru IMM-uri, tip ‚firmă mică – protecţie mare’, pachet care să includă asigurare de bază pentru bunuri, răspundere, întreruperea activităţii sau pentru riscurile cibernetice”.
„Instituţiile abilitate ar trebui să introducă în legislaţie condiţionarea unor contracte de existenţa asigurărilor. În felul acesta, piaţa se autodisciplinează”, a mai subliniat Valentin Ionescu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.




1 BTC = 301409.37RON
1 ETH = 8804.17RON
1 LTC = 232.37RON
1 XRP = 6.13RON 





