Ungaria și Slovacia vor da în judecată Uniunea Europeană în legătură cu planul de interzicere a tuturor importurilor de gaze rusești imediat ce legea va intra oficial în vigoare, au anunțat luni miniștrii de externe ai celor două țări, transmite Politico. Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a scris luni pe platforma X că Budapesta va folosi „toate mijloacele legale” pentru a obține anularea interdicției, susținând că aceasta „contravine intereselor noastre naționale și ar crește semnificativ costurile energiei pentru familiile din Ungaria”.
În decembrie, liderii și legislatorii europeni au convenit să pună capăt tuturor achizițiilor de gaze de la exportatorii ruși până la finalul anului 2027, o interdicție similară pentru țiței urmând, cel mai probabil, să fie adoptată mai târziu în cursul acestui an. Legea a fost aprobată oficial luni, însă Ungaria și Slovacia — state puternic dependente de combustibilii fosili din Rusia — au votat împotrivă, avertizând că măsura va duce la creșteri accentuate ale prețurilor la energie.
Ungaria a precizat că va iniția procedurile legale împotriva UE imediat ce actul normativ va fi adoptat formal, lucru așteptat la începutul lunii februarie. Deși Szijjártó a amenințat în repetate rânduri cu acționarea în justiție a Uniunii Europene, aceasta este prima dată când indică un calendar concret. Oficialul ungar a criticat utilizarea de către UE a unui „truc juridic” pentru adoptarea legii, prin prezentarea acesteia drept o măsură comercială, și nu ca o sancțiune — ceea ce ar fi necesitat unanimitatea statelor membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 0.00RON
1 ETH = 0.00RON
1 LTC = 0.00RON
1 XRP = 0.00RON 





