Un nou impediment pentru exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep

platforma-marina_87025900
Platformă marină / Foto: Freepik
România mizează pe gazele care ar urma să fie exploatate din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.

După lungi tergiversări acum apare un nou impediment în exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.

Greenpeace atacă în instanță PUZ-ul emis pentru acest proiect. Organizația de mediu spune într-un comunicat că sunt chemate în judecată autoritățile și companiile OMV Petrom și Romgaz pentru nereguli grave în procesul de aprobare a PUZ-ului dedicat proiectului de exploatare a gazelor din perimetrul Neptun Deep.

ONG-ul susține că Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a emis avizul de mediu cu încălcarea prevederilor legale. Avizul pentru infrastructura proiectului de la malul Mării Negre a fost eliberat fără efectuarea unor studii cruciale pentru aprecierea corectă a riscurilor implicate. APM Constanța a acordat avizul de mediu fără studiu de evaluare adecvată a impactului asupra mediului, fără studiile privind impactul asupra sănătății populației, corpurilor de apă, schimbărilor climatice și fără evaluarea impactului transfrontalier, astfel cum sunt solicitate prin reglementări naționale, unionale și internaționale. 

OMV Petrom afirma la începutul anului că în ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep îşi propunea ca în 2024  finalizarea atribuirii principalelor contracte, concentrarea pe activităţile de obţinere a permiselor, demararea lucrărilor de construcţie şi a pregătirilor în vederea forării primei sonde în 2025.

Într-un comunicat al Romgaz din vara anului trecut se spunea că prima producție este estimată pentru anul 2027. Proiectul va putea atinge un platou de producţie de aproximativ 8 miliarde metri cubi, timp de aproape 10 ani ceea ce va face România cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close