Petrolul este un dar de la Dumnezeu, spune un înalt oficial

oil-pumps-work-rhythmically-against-backdrop-dusky-sky-1_68647100
Câmp petrolier / FOTO: Freepik
Petrolul este un dar de la Dumnezeu, spune preşedintele azer Ilham Aliev.

Gazda Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP29), preşedintele azer Ilham Aliev, a acuzat "presa de fake news" occidentală şi organizaţiile ecologiste de o campanie de denigrare împotriva ţării sale, într-un discurs rostit în faţa liderilor prezenţi la reuniune, relatează dpa.

A califica Azerbaidjanul drept "petro-stat" denotă lipsă de cunoaştere, a afirmat liderul autoritar în vârstă de 62 de ani, care conduce fosta republică sovietică de aproape 20 de ani.

Cifrele Agenţiei Internaţionale a Energiei arată că petrolul şi gazele reprezintă circa 90% din exporturile Azerbaidjanului, aminteşte dpa.

Aliev şi-a reiterat controversata afirmaţie conform căreia rezervele de petrol şi gaze ale ţării sale sunt un "dar de la Dumnezeu", pe care a lansat-o şi în primăvară, la Berlin, la reuniunea Dialogului Petersberg pentru climă.

"Ţările nu trebuie învinuite pentru faptul că le au şi le aduc pe piaţă, pentru că piaţa are nevoie de ele, oamenii au nevoie de ele", a explicat marţi la Baku preşedintele azer.

Petrolul şi gazele sunt resurse naturale, la fel ca aurul, cuprul, vântul sau soarele. "A ne acuza că avem petrol este la fel cu a ne acuza că avem peste 250 de zile însorite pe an la Baku", a adăugat Aliev.

La reuniunea precedentă a ONU privind clima negociatorii au convenit asupra unei "tranziţii" de la utilizarea combustibililor fosili, aminteşte dpa. 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close