UE nu mai are răbdare: Răspunsul României la recomandările privind deficitul este nesatisfăcător

DCBusiness Team |
Data publicării:
Consiliul Ecofin
Consiliul Ecofin

Consiliul deschide calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă România nu reduce rapid dezechilibrele bugetare.

Consiliul miniştrilor de Finanţe din UE (ECOFIN) a decis, vineri, că România nu a luat măsuri eficiente ca răspuns la recomandările forului european privind corectarea deficitului bugetar şi precizează că această decizie deschide calea pentru noi posibile măsuri dacă ţara nu adoptă acţiuni rapide pentru a reduce dezechilibrele.

Consiliul aminteşte că a lansat o procedură de deficit excesiv (EDP) împotriva României la 3 aprilie 2020 şi subliniază că ţara continuă să înregistreze deficite publice ridicate, care depăşesc valoarea de referinţă de 3% stabilită în tratate.

"Răspunsul României la Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2025 a fost insuficient. Cheltuielile nete au crescut mult mai rapid decât a recomandat Consiliul. Aceasta duce la un deficit public ridicat persistent, punând în pericol corectarea la timp a deficitului excesiv până în 2030. Nu există "factori relevanţi" atenuanţi care să fie luaţi în considerare în cadrul procedurii de deficit excesiv care ar putea schimba această evaluare, în timp ce riscurile ridicate pe termen mediu la adresa sustenabilităţii fiscale cu care se confruntă România reprezintă un factor agravant", se precizează în document.

Decizia de astăzi deschide calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă România nu ia măsuri rapide pentru a reduce dezechilibrele bugetare, avertizează Consiliul.

Consiliul Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) a aprobat, în 21 ianuarie 2025, Planul Bugetar-Structural al României şi traiectoria corectivă în cadrul Procedurii de Deficit Excesiv, prin care a fost a fost acceptată calea de ajustare pe o perioadă de 7 ani, precum reformele şi investiţiile propuse.

Potrivit ministrului Finanţelor de la acea vreme, Tanczos Barna, planul fiscal bugetar urmăreşte stabilizarea datoriei publice a României într-un context în care România continuă să fie pe primele locuri în UE, ca nivel al investiţiilor publice - peste 7% din PIB, reducând deficitul bugetar la sub 3% pe parcursul perioadei 2025-2031 şi creând premisele sustenabilităţii finanţelor publice.

România a primit recomandări de menţinere a cheltuielilor în limitele prevăzute (plafonul anual privind creşterea anuală a cheltuielilor nete fiind de 5,1% în 2025, 4,9% în 2026, 4,7% în 2027, 4,3% în 2028, 4,2% în 2029 şi 3,9% în 2030) şi încheierea procedurii de deficit excesiv până în 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0472
Diferența 0.0155
Zi precendentă 5.0317
USD
Azi 4.3797
Diferența -0.0062
Zi precendentă 4.3859
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0472 RON
USD flag1 USD = 4.3797 RON
GBP flag1 GBP = 5.9083 RON
CHF flag1 CHF = 5.3628 RON
AUD flag1 AUD = 2.8437 RON
DKK flag1 DKK = 0.6766 RON
CAD flag1 CAD = 3.1981 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4364 RON
SEK flag1 SEK = 0.4548 RON
XAU flag1 XAU = 472.4081 RON
Monede Crypto
1 BTC = 450694.04RON
1 ETH = 10560.07RON
1 LTC = 358.87RON
1 XRP = 9.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18825.360.93%
BET-BK3505.66-0.02%
BET-EF1025.741.31%
BET-FI61199.06-0.85%
BET-NG1354.921.13%
BET-TR43400.950.96%
BET-TRN41991.080.95%
BET-XT1601.820.69%
BET-XT-TR3616.030.72%
BET-XT-TRN3507.480.72%
BETAeRO864.65-0.07%
BETPlus2762.860.91%
RTL41882.571.01%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel