Turcia anunţă că va încerca prelungirea acordului privind transportul cerealelor în Marea Neagră

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Turcia spune că va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor în Marea Neagră.

Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat sâmbătă că Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina, în ziua în care înţelegerea urmează să expire, relatează Reuters.

"Rusia a fost de acord cu prelungirea acordului privind cerealele pentru numai încă două luni. Vom depune eforturi pentru o nouă prelungire a acordului după două luni", a spus Cavusoglu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său egiptean Sameh Shoukry la Cairo.

În acelaşi timp, potrivit lui Cavusoglu, Turcia îşi va actualiza relaţiile diplomatice cu Egiptul la nivel de ambasador "cât mai repede posibil".

"Sunt foarte bucuros că facem paşi concreţi pentru normalizarea relaţiilor cu Egiptul. Vom face tot posibilul pentru a nu mai rupe aceste relaţii în viitor", a spus ministrul turc de externe în conferinţa de presă cu omologul său egiptean.

La rândul său, Shoukry a declarat că "vom ajunge la discuţii (despre restabilirea ambasadorilor - n.r.) la momentul potrivit, în funcţie de rezultatele pozitive pe care le vom obţine".

Legăturile dintre Turcia şi Egipt au fost puternic afectate după ce Abdel Fattah al-Sisi, pe atunci şeful armatei egiptene, a condus eforturile de înlăturare de la putere a lui Mohamed Morsi, din partea Frăţiei Musulmane, un aliat al Ankarei, în 2013. Sisi a fost ales preşedinte anul următor.

Luna trecută, Shoukry a vizitat Turcia în semn de solidaritate după cutremurele puternice care au făcut peste 50.000 de morţi în Turcia şi Siria. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0835
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0823
USD
Azi 4.3789
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3789
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0835 RON
USD flag1 USD = 4.3789 RON
GBP flag1 GBP = 5.8344 RON
CHF flag1 CHF = 5.4992 RON
AUD flag1 AUD = 2.8446 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1228 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4372 RON
SEK flag1 SEK = 0.4664 RON
XAU flag1 XAU = 572.5195 RON
Monede Crypto
1 BTC = 488060.20RON
1 ETH = 17249.19RON
1 LTC = 421.82RON
1 XRP = 11.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22544.201.03%
BET-BK4338.111.00%
BET-EF1235.541.25%
BET-FI83141.212.22%
BET-NG1698.181.80%
BET-TR52327.151.03%
BET-TRN50592.241.03%
BET-XT1943.951.10%
BET-XT-TR4419.261.10%
BET-XT-TRN4283.541.10%
BETAeRO952.22-0.68%
BETPlus3284.630.96%
RTL50581.871.08%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel