Toamna vine în forță: frig, ploi și chiar ninsoare în România, de săptămâna viitoare

Georgel Simionică |
Data publicării:
Toamna / Foto: Freepik
Toamna / Foto: Freepik

România intră într-un episod de vreme rece și instabilă care va ține toată săptămâna viitoare, cu ploi, vânt și chiar lapoviță sau ninsoare la munte. Temperaturile maxime nu vor mai depăși 22 de grade, iar minimele pot coborî până la un singur grad Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Temperaturile scad simțitor în toată țara

Ultima săptămână din septembrie și începutul lunii octombrie vin cu o răcire accentuată a vremii în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii avertizează că valorile termice vor fi sub mediile multianuale, iar pe crestele înalte ale munților pot apărea lapoviță și ninsori timpurii.

Între 27 și 28 septembrie, maximele se vor situa între 14 și 22 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade, cu valori chiar mai scăzute în depresiunile intramontane. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe izolate, mai ales în jumătatea sud-vestică a țării. Vântul va sufla slab și moderat, dar va avea intensificări semnificative în județul Caraș-Severin (rafale de 55–70 km/h) și în zona montană asociată, unde poate atinge chiar 80–90 km/h.

Noaptea, pe arii restrânse se va forma ceață, iar local în depresiuni se poate depune brumă.

Lapoviță la munte și ploi în aproape toată țara

În intervalul 28–29 septembrie, cerul va avea înnorări temporare, iar ploile vor deveni mai frecvente, mai ales în vestul, sudul și centrul țării. Spre noapte, nebulozitatea se va extinde, iar ploile vor cuprinde mare parte din țară, inclusiv în Banat, Maramureș, Transilvania, Oltenia și Muntenia. La altitudini mari, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Maximele se vor menține între 14 și 22 de grade, iar minimele între 2 și 13 grade Celsius.

Citește și: Elena Mateescu: Anul agricol 2024–2025, printre cei mai secetoși din ultimul secol

Ultimele zile din septembrie: frig și ploi persistente

În perioada 29–30 septembrie, vremea va deveni și mai rece, iar temperaturile maxime nu vor mai depăși 21 de grade, coborând în unele regiuni până la 10 grade. Minimele vor ajunge la 3–10 grade, iar pe litoral pot urca ușor spre 12 grade.

Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a țării și pot avea caracter moderat cantitativ, în timp ce la munte vor continua precipitațiile mixte. În a doua parte a nopții va fi din nou ceață în zonele joase.

Prima parte a lui octombrie: frig, ploi și lapoviță pe creste

În intervalul 30 septembrie – 1 octombrie, valorile termice se vor menține scăzute, cu maxime cuprinse între 11 și 21 de grade și minime între 1 și 11 grade. În nordul și centrul țării ploile vor fi mai frecvente, iar la altitudini mari se vor semnala lapoviță și ninsoare.

Între 1 și 4 octombrie, prognoza ANM arată că vremea va continua să fie mai rece decât normalul perioadei în toate regiunile. Ploile vor apărea la început în jumătatea nordică a țării, urmând ca ulterior să se extindă în cea sudică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0897
Diferența 0.0001
Zi precendentă 5.0896
USD
Azi 4.3658
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.3626
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0897 RON
USD flag1 USD = 4.3658 RON
GBP flag1 GBP = 5.8752 RON
CHF flag1 CHF = 5.4532 RON
AUD flag1 AUD = 2.9189 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1441 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0275 RON
NOK flag1 NOK = 0.4337 RON
SEK flag1 SEK = 0.4748 RON
XAU flag1 XAU = 650.6110 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412522.93RON
1 ETH = 14287.16RON
1 LTC = 342.15RON
1 XRP = 9.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET26653.041.23%
BET-BK5259.911.18%
BET-EF1451.271.18%
BET-FI94867.470.33%
BET-NG1969.601.43%
BET-TR62414.911.23%
BET-TRN60291.251.23%
BET-XT2294.151.17%
BET-XT-TR5251.691.17%
BET-XT-TRN5086.801.17%
BETAeRO961.900.60%
BETPlus3865.731.23%
RTL60072.001.27%

Opinii

Aragaz. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare

Alexandru Nazare și bilanțul fiscal, mai mult un exercițiu de PR

Alexandru Nazare își prezintă bilanțul fiscal...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

Avertismentul economistului Adrian Negrescu: Taxele locale, majorate excesiv

Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că...

Comunicate de presa

Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Impozite și taxe / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel