Timmermans: Marea Britanie să se calmeze și să se răzgândească

Costin Spoială |
Data publicării:
Frans Timmermans
Frans Timmermans

Marea Britanie ar trebui să folosească următoarele câteva luni pentru "a se calma şi a regândi" decizia sa de a părăsi Uniunea Europeană, a declarat miercuri candidatul socialist la preşedinţia Comisiei Europene, Frans Timmermans, în cadrul primei dezbateri televizate cu principalul său contracandidat, conservatorul Manfred Weber, transmite Agerpres.

Săptămâna trecută, liderii UE au convenit la o amânare a Brexitului până la 31 octombrie, cu posibilitatea ca Marea Britanie să iasă mai repede din UE dacă parlamentul va ratifica acordul de divorţ negociat de Theresa May cu UE. Parlamentarii britanici au respins deja acordul de trei ori.

"Sper foarte mult că Marea Britanie ar putea rămâne în UE", a spus Timmermans, în prezent prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în dezbaterea televizată cu Manfred Weber, din partea Partidului Popular European (PPE).

"Sper că această perioadă de amânare va fi folosită de britanici pentru a se calma şi a regândi lucrurile puţin, pentru ca politicienii să fie poate mai responsabili cu promisiunile pe care le fac, iar apoi să analizeze din nou chestiunea mai târziu în acest an", a spus olandez afiliat Partidului Socialiştilor Europeni (PSE). "Cine ştie ce s-ar putea schimba între timp?", a adăugat el.

Citește și: Gest rarisim al lui Viktor Orban. Și-a cerut scuze

Sondajele arată că destui britanici este posibil să se fi răzgândit în privinţa Brexitului după referendumul din 2016, în care au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea blocului comunitar. Însă Theresa May şi guvernul său continuă să se opună cu fermitate organizării unui nou referendum, notează Reuters.

Marea Britanie va fi probabil tot în UE la momentul alegerilor europene din perioada 23-26 mai, ceea ce înseamnă că va participa la vot. Partidul laburist din opoziţie, care sprijină organizarea unui al doilea referendum, i-ar putea ajuta pe social-democraţii lui Timmermans să câştige mai multe locuri în legislativul comunitar de 751 de locuri.

Contracandidatul său Manfred Weber nu ar avea de câştigat de pe urma participării Londrei la alegerile europene, pentru că niciun partid britanic nu face parte din PPE, în prezent cel mai mare grup din parlament. "Am o problemă cu faptul că ei participă acum la alegerile UE, că decid privind viitorul Uniunii noastre", a spus Weber în cadrul dezbaterii televizate cu Timmermans. "Nu este un lucru uşor de înţeles. Respect rezultatul şi ei fac parte din UE, au dreptul de a vota, nu mă înţelegeţi greşit", a adăugat politicianul german.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.973
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.971
USD
Azi 4.6085
Diferența 0.0193
Zi precendentă 4.5892
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 29-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9730 RON
USD flag1 USD = 4.6085 RON
GBP flag1 GBP = 5.8167 RON
CHF flag1 CHF = 5.0914 RON
AUD flag1 AUD = 2.9924 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3896 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4255 RON
SEK flag1 SEK = 0.4316 RON
XAU flag1 XAU = 327.8351 RON
Monede Crypto
1 BTC = 324531.86RON
1 ETH = 16458.84RON
1 LTC = 435.32RON
1 XRP = 2.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.08%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16928.98 0.59%
BET-BK 3104.20 0.52%
BET-FI 60700.98 0.95%
BET-NG 1217.08 0.61%
BET-TR 35125.60 0.59%
BET-TRN 34315.99 0.59%
BET-XT 1445.33 0.66%
BET-XT-TR 2965.22 0.66%
BET-XT-TRN 2901.75 0.66%
BETAeRO 1084.68 -0.45%
BETPlus 2497.77 0.56%
RTL 37198.07 0.62%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu explicând cum stau lucrurile / FOTO: Facebook

Plafonarea prețurilor. Adrian Negrescu: Este doar o măsură de imagine, nimic altceva

Propunere controversată pe masa Executivului:...

Adrian Negrescu

Guvernul a uitat de austeritate (document). Negrescu: Drumul spre recesiune este bătut!

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere...

Un muncitor instalează o centrală termică / Foto: Freepik

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel