Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire

bani-pe-calorifer_29493200
Persoanele şi familiile vulnerabile pot depune, până în data de 20 noiembrie 2025, cererile pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinţei începând cu luna noiembrie, reaminteşte Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Potrivit unui comunicat al ANPIS, ajutorul pentru încălzire se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2025 - 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, conform legislaţiei în vigoare.

Cererile-declaraţii pe propria răspundere se depun la primăria localităţii în a cărei rază se află locuinţa solicitantului, iar formularele pot fi obţinute: de la sediul sau site-ul primăriei, de pe site-ul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau de pe site-ul ANPIS.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor şi persoanelor singure care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de lege şi nu deţin bunuri sau proprietăţi care conduc la excluderea de la acordarea dreptului. Venitul mediu net trebuie să fie până la 1.386 lei/persoană pentru familie, sau până la 2.053 lei pentru persoana singură.

Plata ajutoarelor se realizează de ANPIS, prin agenţiile teritoriale astfel: pentru energia termică, gaze naturale şi energie electrică, sprijinul este decontat furnizorilor şi scăzut direct din factură; pentru combustibili solizi sau petrolieri, suma aferentă sezonului rece se plăteşte integral în luna decembrie (sau proporţional, dacă cererea este depusă ulterior).

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close