Țeapă pe internet cu „investiții miraculoase”, folosind imaginea lui Ilie Bolojan

bolojan_78694300
PNL avertizează asupra unei înşelătorii în care este folosită imaginea premierului Ilie Bolojan.

"Atenție la mesajele inșelatoare (SCAM) care folosesc numele premierului Ilie Bolojan sau lansează acuzații mincinoase la adresa sa. Grupurile pe care le deranjeză au trecut la un nou nivel: folosesc imaginea premierului Ilie Bolojan pentru a păcăli oamenii să dea click pe linkuri false, promițând câștiguri rapide din 'investiții' și 'acțiuni'", transmite PNL.

Pentru a fi cât mai atractivi, de multe ori, pun titluri bombastice cu așa zise dezvaluiri despre premierul Ilie Bolojan. Aceste mesaje sunt 100% false! Premierul NU ar îndemna niciodată pe cineva să investească bani prin linkuri primite online, mai avertizează liberalii.

Cum funcționează scam-ul:

- Escrocii clonează site-uri reale (ziare, televiziuni, platforme financiare)

- Schimbă titlurile și imaginile pentru a părea credibile, promițând, uneori, dezvăluiri

- Introduc linkuri periculoase unde îți cer date personale și banii

Cum te aperi:

- Nu accesa linkuri primite prin mesaje, reclame dubioase sau comentarii

- Verifică întotdeauna adresa reală a site-ului (URL-ul)

- Dacă pare prea frumos ca să fie adevărat…sau prea bombastic, cu siguranță e o țeapă, se arată în mesajul PNL.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close