Taxele verzi ale UE provoacă revoltă în SUA: Washingtonul amenință cu măsuri

avion-pasageri_90038600
Foto ilustrativ: Pexels.com
Statele Unite reacționează dur la noile planuri ale Uniunii Europene privind taxarea emisiilor de carbon pentru unele zboruri internaționale și avertizează că sunt pregătite să își protejeze companiile aeriene și pasagerii.

Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele zboruri internaţionale, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al Departamentului american al Transporturilor.

"SUA rămân profund îngrijorate de orice extindere a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS)", a indicat oficialul.

Vineri, Comisia Europeană a publicat propuneri ce vizează aplicarea de costuri ale emisiilor zborurilor care pleacă din blocul comunitar - măsurate dintr-un punct specific din centrul Europei - şi care aterizează în ţări aflate la o distanţă de până la 5.000 km.

Plafonul ar exclude zborurile directe din Europa către Statele Unite, o limită care, spun unii oficiali UE, este menită să evite escaladarea tensiunilor ci administraţia preşedintelui Donald Trump. Totuşi, oficialii SUA sunt încă îngrijoraţi de propunere.

"Analizăm propunerile Comisiei Europene şi vom lua măsurile adecvate pentru protejarea companiilor şi consumatorilor americani", a precizat oficialul.

Washingtonul blocase precedentele încercări ale blocului comunitar de extindere a ETS pentru a acoperi zborurile internaţionale, în 2012.

Actualitate Vezi toate articolele
x close