Țările UE, tot mai polarizate în privința adoptării energiei nucleare

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Energie nucleară
Energie nucleară

În cadrul unor discuții purtate luni de reprezentații statelor membre UE, s-au definitivat cele două tabere care împart opinii diferite în materie de implementare a energiei nucleare.

Pe de o parte, una, în favoarea acestori măsuri, condusă de Franța și grupul care se opune acestei inițiative, condusă de Austria și Germania, care tind spre a prioritiza energia regenerabilă.

Diviziunile dintre cele 27 de state membre în ceea ce privește energia nucleară au jucat un rol din ce în ce mai perturbator în procesul de elaborare a politicilor UE în ultimul an, întârziind elaborarea politicilor din pricina neînțelegerilor legate de promovarea energiei atomice pentru a atinge obiectivele privind emisiile de CO2.

Înainte de reuniunea de luni a miniștrilor energiei din țările UE, două grupuri rivale de miniștri s-au întâlnit pentru a stabili o strategie de susținere a tehnologiei energetice preferate, scrie Reuters.

Un grup de 13 țări care înclină spre adoptarea energiilor nucleare în UE, în frunte cu Franța, a solicitat politici mai puternice în acest sens și a declarat că recentele progrese înregistrate la Bruxelles în ceea ce privește recunoașterea importanței energiei nucleare în mixul energetic trebuie să se transforme acum în proiecte concrete și în programe de finanțare.

"Acest impuls trebuie acum transformat într-un cadru european cuprinzător și favorabil pentru dezvoltarea nucleară, care să exploreze dimensiunile esențiale ale politicilor, inclusiv finanțarea", a declarat grupul într-o declarație comună.

Declarația a fost semnată de Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia. Italia a participat la reuniunea pro-nucleară, dar nu a semnat declarația.

Între timp, Austria și Germania au susținut, într-un apel condus de 13 țări, demersurile pentru a determina Bruxelles-ului să promoveze energia regenerabilă. Diplomații UE din această tabără au declarat că scopul este de a pune accentul pe investițiile în energia regenerabilă și în rețelele electrice în detrimentul energiei atomice.

"Finanțarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor acolo unde există obiective comune", se arată în declarație.

UE are obiective comune pentru extinderea energiei regenerabile, dar nu are obiective comune pentru energia nucleară.

Declarația a fost semnată de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia și Spania.

Cipru, Lituania și Belgia - care deține președinția rotativă a UE, un rol care, de obicei, face ca o țară să se retragă de la participarea la astfel de declarații - nu au semnat niciuna dintre declarații. Țările de Jos au semnat ambele declarații.

Franța, care obține aproximativ 70% din energia sa de la energia nucleară, este principalul producător de energie nucleară în Europa. Printre aliații Franței se numără unele țări din Europa de Est, care au reactoare nucleare sau intenționează să le construiască pentru a renunța la cărbunele extrem de poluant, cum este și cazul României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.97
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.969
USD
Azi 4.5781
Diferența -0.0004
Zi precendentă 4.5785
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 27-07-2024
EUR flag1 EUR = 4.9700 RON
USD flag1 USD = 4.5781 RON
GBP flag1 GBP = 5.8914 RON
CHF flag1 CHF = 5.1865 RON
AUD flag1 AUD = 3.0027 RON
DKK flag1 DKK = 0.6660 RON
CAD flag1 CAD = 3.3139 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0297 RON
NOK flag1 NOK = 0.4154 RON
SEK flag1 SEK = 0.4235 RON
XAU flag1 XAU = 349.3503 RON
Monede Crypto
1 BTC = 310368.76RON
1 ETH = 14902.04RON
1 LTC = 327.01RON
1 XRP = 2.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.86% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.80%
6 luni: 5.85%
12 luni: 5.90%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18562.570.62%
BET-BK3451.260.29%
BET-EF1000.000.00%
BET-FI60522.910.44%
BET-NG1324.700.60%
BET-TR40567.250.64%
BET-TRN39460.390.64%
BET-XT1582.580.60%
BET-XT-TR3406.050.63%
BET-XT-TRN3319.700.63%
BETAeRO1041.04-0.45%
BETPlus2742.330.56%
RTL40817.270.65%

Opinii

Preț halucinant ca să îți pui prosopul pe plajă

200 de lei ca să stai cu prosopul pe plajă. Românul, mai tare ca francezul de la Saint Tropez

Litoralul românesc continuă să ne surprindă...

Tren deraiat / Foto: Replica Online

Călătoriile cu trenul au devenit sport extrem în România

Căile Ferate din România se mai țin în doar...

Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel