Deputaţii au dat un vot favorabil, vineri, unui proiect de lege care are ca obiect de reglementare majorarea coeficienţilor pentru funcţiile de biochimist, biolog, chimist şi fizician, precum şi reformularea acestor funcţii corespunzător treptelor profesionale.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede majorarea indemnizaţiilor şi a sporurilor pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război, indemnizaţiile fiind în medie de 5 ori mai mari. Proiectul a fost votat în unanimitate, cu 266 de voturi "pentru".