Moneda naţională a atins miercuri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9490 lei/euro, în creştere cu 0,05 bani (0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9485 lei.
Euro atinge un nou record în faţa leului la cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României în ziua în care Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului ar trebui să stabilească calendarului moţiunii de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Cîţu.
Avuţia netă a populaţiei se situează la un maxim istoric, înregistrând o creştere cu 6% în 2020 faţă de 2019, iar activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%), se menţionează în "Raportul asupra stabilităţii financiare", publicat de Banca Naţională a României.
Preţul energiei cu livrare marţi are o medie pe piaţa spot de 530 de lei pe MWh, foarte aproape de nivelul de 534 lei înregistrat pe 25 iunie, potrivit datelor operatorului bursei de energie OPCOM.
Deprecierea înregistrată luni de moneda naţională are loc în contextul unei tendinţe regionale de depreciere a monedelor emergente pe fondul întăririi valutelor puternice, susţine purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.
Leul s-a depreciat, miercuri, cu 0,21 bani faţă de euro (0,04%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8768 lei/euro.
Leul s-a depreciat, miercuri, cu 0,51 bani faţă de euro (0,10%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8641 lei/euro.
Leul s-a depreciat, joi, cu 0,09 bani faţă de euro (0,02%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8595 lei/euro.
Economistul Adrian Câciu a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, care sunt efectele noii creşteri a monedei EURO, la al nouălea maxim istoric din acest an, 4,8492 lei.
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.
Gramul de aur s-a scumpit joi cu 1,24 de lei (0,46%), ajungând la o cotaţie de 268,4712 lei, de la 267,2285 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 6,91 de lei (2,65%), până la o cotaţie de 267,2285 lei, de la 260,3097 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Gramul de aur s-a scumpit, joi, cu 5,8 lei (2,38%) şi a ajuns la o cotaţie de 249,4240 de lei, de la 243,6181 lei, cât anunţase miercuri Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Curs valutar 16 martie 2020. Euro creşte şi atinge un nou record istoric în faţa monedei naţionale, fiind cotat de către Banca Naţională, luni, la 4.8242 de lei.
Gramul de aur s-a scumpit luni cu 5,5491 de lei (2,57%), până la o cotaţie de 220,9342 lei, de la 215,3851 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
Exporturile de produse agricole ale Olandei au crescut cu 4,6% în 2019, atingând un nou maxim istoric de 94,5 miliarde de euro, a anunţat vineri Institutul naţional de statistică, transmite AP.