Știri cu tagul: judecatori

Senatul a adoptat luni, în calitate de Cameră legislativă decizională, două proiecte iniţiate de parlamentarii PNL şi USR care vizează abrogarea reglementării prin care se permitea ieşirea anticipată la pensie a judecătorilor şi procurorilor.

Terence Mauri, om de știință, a declarat că Marea Britanie ar putea adopta judecători robot în termen de 50 de ani pentru a identifica tiparele comportamentale care semnalează „acțiuni greșite sau falsuri probabile”.

Mai multe instanţe din ţară au anunţat că îşi suspendă activitatea în sălile de judecată, judecătorii fiind nemulţumiţi de iminenta abrogare a pensiilor speciale.

Procurorii, judecătorii și celelalte categorii de personal din sistemul judiciar ar putea folosi și ei indemnizația de chirie ca plată la rata unui credit imobiliar. De această facilitate beneficiază, în prezent, numai polițiștii, militarii și și angajații din penitenciare.

Se pregătesc schimbări majore care, dacă vor ajunge să fie aplicate, vor afecta numeroase categorii de salariați, începând cu judecători, procurori sau militari. Afectaţi vor fi şi senatorii şi deputaţii.

Uniunea Europeană avea în 2016 un număr de 1,6 milioane de ofiţeri de poliţie, sau 318 ofiţeri de poliţie la 100.000 de locuitori, arată datele Eurostat.

Elena Udrea va ieși din închisoare, după ce judecătorii au decis suspendarea pedeapsei de șase ani de închisore în dosarul Gala Bute.

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9243
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9245
USD
Azi 4.112
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.1111
Schimb
in
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka
Sri Lanka

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy