Știri cu tagul: gafa

În urma alegerilor de duminică Ludovic Orban a anunțat că demisionează din funcția de premier, lucru de care a luat cunoștință președintele Klaus Iohannis și care l-a desemnat pe Nicolae Ciucă premier interimar.

Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la rangul de "prim-ministru", notează AFP.

Autorităţile de reglementare ale UE întocmesc o "listă neagră" cu până la 20 de companii mari de internet, care ar putea include Facebook, Apple, Amazon şi Alphabet (deţinută de Google), ce se vor confrunta cu noi reglementări, mai dure, menite să reducă puterea lor pe piaţă, a anunţat...

Forțele aeriene americane au făcut publice informații care nu ar fi trebuit să ajungă la public.

Cei patru giganţi americani ai internetului - Google, Apple, Facebook şi Amazon (GAFA) - ''au prea multă putere'', a afirmat miercuri democratul David Cicilline, care prezidează audierea excepţională a directorilor acestor companii suspectate de posibile practici anticoncurenţiale, relatează AFP.

În toiul scandalului legat de schimbările climatice și de perioadele neobișnuite de caniculă din Germania, Mercedes Benz lansează un slogan care a stârnit critici și nemulțumiri din partea publicului, inclusiv a ministrului german al Transporturilor.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a cerut guvernelor să colaboreze pentru a depăşi obstacolele legale în vederea modificării reglementărilor fiscale, informează publicaţia britanică The Guardian. Oficialul FMI se alătură astfel cererilor de a taxa...

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană urmează să anunţe săptămâna următoare că au renunţat la planul de a introduce o taxă digitală urmând a se concentra pe o reformă globală a taxării giganţilor Internetului, informează Reuters citând o serie de documente UE.

Gigantul american Google a transferat în 2017 sume în valoare de 19,9 de miliarde de euro din Olanda spre o societate paravan din Insulele Bermude, un aranjament care i-a permis grupului să evite plata unor impozite în valoare de mai multe miliarde de dolari, arată documentele...

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că ţara sa va introduce o taxă asupra giganţilor din domeniul digital, după ce Franţa a comunicat aplicarea unei măsuri similare de la 1 ianuarie şi în contextul discuţiilor privind adoptarea unei taxe pe economia digitală la...

Preşedintele american Donald Trump şi soţia sa, Melania, s-au numărat şi în acest an printre numeroşii voluntari care în Ajun au răspuns apelurilor telefonice din partea mai multor copii nerăbdători, care s-au interesat despre "traseul" lui Moş Crăciun - monitorizat şi de această...

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz s-a declarat, luni, în favoarea ajungerii la un acord cu privire la o taxă digitală la nivelul UE pentru giganţii Internetului cu prilejul reuniunii din decembrie a miniştrilor europeni de Finanţe, adăugând că sprijină modelul francez,...

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, s-a declarat marţi "deschis" la ideea unei amânări a datei la care ar urma să intre în vigoare taxa pe care Uniunea Europeană încearcă să o impună giganţilor din domeniul Internetului, informează AFP. 

Get it on App Store Get it on Google Play


Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9225
Diferența 0.0020
Zi precendentă 4.9205
USD
Azi 4.1367
Diferența 0.0032
Zi precendentă 4.1335
Schimb
in
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam
Vietnam

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy