Mugur Ciuvică a vorbit despre blocajul cu bugetul de stat pentru anul 2021 care nu a fost nici măcar prezentat ca proiect, deşi am ajuns la sfârşitul lunii ianuarie.
Jurnalista Alina Anghel, șefa Departamentului Externe de la Antena 3 a analizat în cadrul emisiunii Pe Plan Extern de la DC News acuzele, probele și faptele privind fraudarea alegerilor în Statele Unite ale Americii, cu ocazia scrutinului prezidențial dintre Donald Trump și Joe Biden.
În cadrul dezbaterii cu tema „ Vaccinarea, dimensiune strategică a politicilor de sănătate publică”, organizată de DC Media Group, a fost discutată problematica taxei clawback asupra vaccinurilor.
DC Media Group organizează, luni, dezbaterea cu tema „Vaccinarea, dimensiune strategică a politicilor de sănătate publică”. Unul dintre subiectele abordate a fost obligația statului în privința sănătății publice.
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vorbit în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCBusiness, despre promisiunile făcute de CNAIR privind kilometri de autostradă care ar fi trebuit să fie dați în folosință în anul 2019.
Petre Daea, ministrul Agriculturii, vine, marți, 13 august, în studioul nostru pentru a acorda un interviu în exclusivitate ce va difuzat pe DC News și DC Business.