Știri cu tagul: cosmos

Douăzeci de plante au fost cultivate de astronauți la bordul Stației Spațiale Internaționale. Prețioasa recoltă a fost așezată cu grijă într-o cameră frigorifică înainte de a fi adusă pe Pământ, transportul care va avea loc în primăvara lui 2021.

Aurul este unul dintre elementele chimice foarte abundente în Univers, iar fizicienii recunosc că nu ştiu de unde provine acest metal preţios, transmite Live Science, ce prezintă un studiu, realizat la Universitatea din Hertfordshire, în Marea Britanie și care ajunge la concluzia că presupusa...

Nava spațială a antreprenorului Elon Musk, pe care acesta vrea să o lanseze în spațiu în aproximativ un an de zile, pentru a coloniza planeta Marte, ar putea costa mult mai puțin decât preconizase anterior  directorul general al companiilor SpaceX  .

Planurile spaţiale ale omului de afaceri Jeff Bezos, fondatorului gigantului Amazon, devin tot mai stabile şi mai realiste, susţin analiştii băncii americane Morgan Stlanley. În primul rând pentru că are bani să le dea viaţă. Potrivit specialiştilor, bugetul companiei Blue Origin,...

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9263
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9265
USD
Azi 4.0599
Diferența 0.0108
Zi precendentă 4.0491
Schimb
in
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt
Viața pe USS Theodore Roosevelt

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy