Laboratorul american este suspectat că a vândut talc cu conținut de azbest, produs despre care se spune că ar fi responsabil de apariția cancerului ovarian la femeile care l-au folosit.
Povestea trader-ului Jerome Kervier care a fraudat banca franceză Societe Generale în 2008 cu aproape 5 miliarde de dolari este o poveste care ar trebui să pună serios pe gânduri toate băncile.
Armata ucraineană a acuzat vineri seară forţele ruseşti că au lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, de unde forţele Moscovei s-au retras joi seară, relatează AFP.
Elon Musk nu este ocolit de un scandal sexual iar acest luru l-a costat din prima zi de când a fost acuzat de comportament sexual nepotrivit, miliardarul a pierdut 10 miliarde de dolari.
Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci, așa cum se cere. După gafa făcută cu Israelul, șeful diplomației ruse oferă o nouă lecție de tupeu fără margini.
Premierul ungar Viktor Orban şi ministrul său al justiţiei Judit Varga şi-au declarat sprijinul pentru Polonia, care a declanşat un nou conflict cu Bruxellesul după ce a contestat printr-o...
Pe fondul discuțiilor angajate între Moscova și Washington privind organizarea unei posibile întâlniri la nivel înalt între președinții rus și american, Vladimir Putin și Joe Biden,...
Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a devenit cel mai recent politician din rândul conservatorilor conduşi de cancelarul Angela Merkel ajuns în centrul atenţiei în scandalul legat de...
Ministerul de Externe rus a afirmat marţi seara că noile sancţiuni impuse Rusiei de Statele Unite dovedesc "un nou puseu ostil anti-rus" care deteriorează şi mai mult relaţiile bilaterale,...
Uniunea Europeană, acuzată de lentoare în gestionarea pandemiei de coronavirus, va accelera procedura de autorizare a variantelor îmbunătăţite a vaccinurilor împotriva noilor tulpini ale...
Abia plecat de la Casa Albă, Donald Trump se relaxează pe terenul său de golf din West Palm Beach. Dar, după ce și-a pierdut imunitatea, pe fostul președinte îl așteaptă un drum cu...
Preşedintele american Donald Trump a acuzat marţi companiile "Big Tech" că divizează ţara, la câteva zile după ce Twitter şi Facebook i-au suspendat conturile pentru că a încurajat atacul...
Comisia Europeană a acuzat marţi gigantul american al comerţului online Amazon că a distorsionat concurenţa pe pieţele de retail online şi a anunţat că a demarat o a doua investigaţie asupra...
Departamentul american al Justiţiei ar urma să intenteze proces companiei Google pentru încălcarea normelor concurenţei, considerându-se că şi-a folosit puterea semnificativă pe piaţă...
Rusia a dezminţit sâmbătă informaţii publicate în The New York Times (NYT) conform cărora serviciile de informaţii americane sunt convinse că Moscova a oferit prime unor combatanţi...
Peter Navarro, consilierul comercial al președintelui Donald Trump, a declarat într-un interviu că China a ascuns în mod deliberat pandemia coronavirusului - apoi a trimis oameni să o...
Preşedintele României face rău în mod intenţionat cooperării dintre maghiari şi români atunci când pune piedică înfiinţării unui nou punct de trecere a frontierei dintre cele două...
Măsurile dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la Societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. au fost decise prin încadrarea faptelor, conform dispoziţiilor...
China nu poate confirma că sursa inițială a noului coronavirus a fost în China. Pur și simplu, autoritățile chineze au fost primele care au descoperit virusul, a declarat ambasadorul Chinei în...
China a reproşat joi Statelor Unite că o "defăimează" după ce Washingtonul a acuzat Beijingul că piratează cercetarea americană asupra unui vaccin împotriva Covid-19, informează France...
Acuzată în Germania că vrea să influenţeze înalţi funcţionari pentru a lăuda modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, China a respins aceste speculații, asigurând că "nu vrea un...
După ce se va sfârși cu pandemia, după ce răspândirea noului coronavirus va fi stopată la nivel mondial, iar eforturile de identificare a unui vaccin sau tratament împotriva acestui virus vor...
Preşedintele american, Donald Trump, a acuzat The New York Times de comiterea unui "act virtual de trădare" pentru că a publicat informaţii potrivit cărora Statele Unite și-ar fi întețit...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut, miercuri, că declaraţia sa, preluată în spaţiul public, conform căreia românii ar fi un "popor de infractori", a fost scoasă din context.
Fostul director general de la Volkswagen, Martin Winterkorn, precum şi patru alţi responsabili ai constructorului auto german au fost inculpaţi în dosarul manipulării emisiilor poluante ale...
Statele Unite au anunţat o lungă listă de capete de acuzare împotriva responsabilei grupului Huawei aflate în centrul unei dispute diplomatico-judiciare, dar şi a gigantului chinez din domeniul...
Cea mai mare bancă elvețiană, UBS, filiala franceză a acesteia și șase dintre liderii ei, actuali sau foști, acuzați că au ajutat mii de contribuabili francezi să scape de fisc, vor apărea,...
Donald Trump este arătat, din nou, cu degetul pentru probleme financiare. Potrivit unei anchete realizată de cotidianul New York Times, președintele Statelor Unite ar fi primit sute de milioane de...