Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, și președintele EUROCHAMBRES, Luc Frieden, au transmis un mesaj comun sistemului cameral din România, cu ocazia zilei de 9 mai, Ziua Europei.
Vladimir Putin și-a justificat invazia sa din Ucraina, care durează deja de 10 săptămâni, drept o bătălie comparabilă cu lupta împotriva Germaniei naziste, în timp ce prezida demonstrația anuală de forță militară în Piața Roșie din Moscova.
Luni, 9 mai, la Moscova este organizată o paradă militară care marchează victoria împotriva Germaniei naziste. AFP şi EFE amintesc că, atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea "operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina, Vladimir Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este...
Este de așteptat ca Vladimir Putin să transmită un avertisment dur către Occident cu ocazia celebrărilor care vor fi organizate pe data de 9 Mai, zi impusă ce acesta ca zi națională.
Avionul „Doomsday”, care îi aparține lui Putin și care îi permite să continue să conducă Rusia dacă izbucnește un război nuclear, a fost văzut zburând în apropiere de Moscova. Rusia spune că acesta va fi prezentat la parada de Ziua Victoriei, pe 9 mai, dar nu a mai fost folosit din 2010.
Tensiunile sunt în creștere în teritoriul separatist pro-rus Transnistria din Republica Moldova, iar comentariile amenințătoare ale Moscovei produce temeri că răzvoiul din Ucraina s-ar putea extinde la vecinii săi. Abia întors din enclav separatistă, un monitor de securitate de rang înalt spune...