Surse alternative de energie pentru spitalele din România. Modificare a legislaţiei privind eficienţa energetică

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

A fost depus la Senat un proiect pentru completarea Legii nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficienţa energetică. 

"Unităţile sanitare publice constituie elemente esenţiale ale infrastructurii critice a statului, iar dependenţa lor exclusivă de reţeaua naţională de electricitate le face vulnerabile în faţa unor situaţii excepţionale care pot duce la întreruperea activităţilor medicale. În actualul context geopolitic, marcat de conflictul din Ucraina şi de preocupările europene pentru consolidarea capacităţii de reacţie în caz de agresiune extinsă, devine vital ca unităţile sanitare strategice să funcţioneze neîntrerupt, chiar şi în condiţii de criză energetică.

În acest sens, implementarea suselor regenerabile de energie, definite confom prevederilor art. 3 pct.43 din Legea m 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor natuale, în special a energiei solare, oferă o altemativă sustenabilă şi rentabilă, diminuând dependenţa de reţeaua electică publică şi contribuind la reducerea costurilor operaţionale.

Prin încurajarea producerii şi stocării energiei pentru consum propriu, proiectul umăreşte să asigure autonomia energetică a unităţilor medicale de nivel judeţean şi regional - centre esenţiale care furnizează o gamă largă de servicii unui număr semnificativ de pacienţi. Această independenţă energetică este crucială pentru menţinerea funcţionării echipamentelor medicale critice, a sistemelor de păstrare a medicamentelor şi probelor biologice, precum şi pentru continuitatea actului medical în ansamblu", explică iniţiatorii în nota de fundamentare a proiectului.

 

Sursele de finanţare

 

Potrivit proiectului, "în vederea implementării propunerii legislative, spitalele pot accesa o serie de programe europene menite să sprijine tranziţia energetică, fără a crea presiuni suplimentare asupra bugetului de stat. În ceea ce priveşte sursa de finanţare, în prezent există mai multe programe europene care oferă oportunităţi semnificative pentru spitale de a-şi asigura autonomia energetică şi de a contribui la obiectivele de sustenabilitate ale României. De asemenea, autorităţile locale şi Guvernul pot contribui prin alocarea de fonduri în acest scop, în măsura disponibilităţii, în funcţie de necesităţi".

 

Scopul proiectului

 

"Prin adoptarea proiectului de lege în foma propusă, spitalele regionale şi judeţene vor beneficia de energie regenerabilă electrică provenită din cel puţin o sursă de producţie şi stocare, asigurându-se astfel funcţionarea continuă şi în cazul întreruperii furizării de energie electrică din reţeaua publică.

Pe lângă asigurarea continuităţii actului medical în situaţii de criză energetică şi reducerea vulnerabilităţii unitătilor sanitare la întreruperea furizării energiei electrice, măsurile propuse vor sprijini tranziţia către o energie verde şi vor contribui la îndeplinirea angajamentelor ecologice asumate de România", se arată în document.

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.078
Diferența 0.0063
Zi precendentă 5.0717
USD
Azi 4.337
Diferența 0.0116
Zi precendentă 4.3254
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0780 RON
USD flag1 USD = 4.3370 RON
GBP flag1 GBP = 5.9583 RON
CHF flag1 CHF = 5.4322 RON
AUD flag1 AUD = 2.8371 RON
DKK flag1 DKK = 0.6806 RON
CAD flag1 CAD = 3.1768 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0300 RON
NOK flag1 NOK = 0.4312 RON
SEK flag1 SEK = 0.4579 RON
XAU flag1 XAU = 458.2643 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466680.67RON
1 ETH = 10567.40RON
1 LTC = 375.06RON
1 XRP = 9.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET18629.720.81%
BET-BK3512.320.67%
BET-EF1012.790.69%
BET-FI61289.550.55%
BET-NG1342.150.14%
BET-TR43039.890.81%
BET-TRN41632.830.81%
BET-XT1587.990.72%
BET-XT-TR3592.260.72%
BET-XT-TRN3483.690.72%
BETAeRO863.97-0.33%
BETPlus2736.150.82%
RTL41405.000.85%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel