"Am avut azi o discuție consistentǎ cu reprezentanții Băncii Mondiale - parte a dialogului constant pe care îl avem în cadrul parteneriatului prin care România colaborează cu această instituție pentru consolidarea unei economii mai reziliente.
Astăzi ne-am concentrat pe modul în care putem trece de la o abordare bazată pe ajustări fiscale la o strategie coerentă, axată pe creștere economică și echitate socială. Am subliniat că actualele măsuri fiscale reprezintă corecții necesare, menite să echilibreze finanțele țării şi sǎ le readucǎ pe o traiectorie sustenabilǎ.
În actualul context de deficit bugetar major, avem nevoie în primul rând sǎ reglǎm problemele sistemice, pentru a putea construi baza relansǎrii economice", transmite Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Principalele direcții discutate:
- Creștere și investiții: Explorăm idei pentru a stimula creșterea, inclusiv prin atragerea de investiții străine directe și prin creșterea volumului comerțului. Ministerul Finanțelor lucrează la măsuri complementare celor din această perioadă, care să simplifice birocrația deopotrivă pentru antreprenori si investitori.
- Reforme structurale: Am discutat despre eficientizarea companiilor de stat, îmbunătățirea procesului de achiziții publice și continuarea investițiilor esențiale, care să genereze valoare adăugată în economie.
- Întǎrirea capacității instituționale: Am transmis partenerilor noştri cǎ lucrǎm la o nouă platformă bugetară, pentru a asigura o planificare mai riguroasă a bugetului și o mai bună comunicare între ministere în elaborarea bugetului pentru 2026.
"Vom continua discuțiile cu Banca Mondială pentru a dezvolta o strategie pragmatică și idei concrete prin care să redăm încrederea investitorilor și să stimulăm creșterea economică", subliniază ministrul Nazare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.