Amenzi între 10.000 și 50.000 de lei pentru lipsa informării
Conform proiectului de act normativ, dezvoltatorii care nu respectă obligațiile de informare riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 50.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi realizate de reprezentanții împuterniciți ai Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Reglementarea vizează explicit relația dintre dezvoltatorii imobiliari și persoanele fizice, în calitate de consumatori, anterior semnării oricărui document contractual.
Citește și: e-Proprietatea aduce schimbări majore pentru români în privinţa impozitării locuințelor
Informare obligatorie înainte de orice semnătură
Inițiatorii proiectului precizează că noile reguli urmăresc reglementarea clară a obligațiilor de informare înainte de semnarea promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare. Dezvoltatorii vor putea pune în vânzare unități locative noi doar cu condiția de a asigura o informare completă, corectă și precisă privind toate caracteristicile esențiale ale locuințelor.
Scopul este ca decizia de achiziție să fie luată în deplină cunoștință de cauză, pe baza unor informații reale și verificabile, pentru a preveni prejudicierea consumatorilor.
Un element-cheie al proiectului este introducerea fișei de informare obligatorii, care va face parte integrantă din contractul de rezervare, antecontractul sau contractul de vânzare-cumpărare, respectiv primul document juridic semnat de ambele părți.
Această fișă va trebui să includă, în mod obligatoriu:
lista dotărilor, finisajelor și echipamentelor incluse în livrarea standard a locuinței;
opțiunile suplimentare sau îmbunătățirile disponibile la cererea cumpărătorului, precum numărul și tipul prizelor și întrerupătoarelor, tipul tâmplăriei, obiectele sanitare, pardoselile și faianța, sistemele de încălzire sau răcire, ventilația și corpurile de iluminat;
specificațiile principale ale materialelor utilizate la structura de rezistență, instalații, finisaje interioare și exterioare;
denumirea furnizorilor și a producătorilor principali ai materialelor și echipamentelor;
trimiterea la documentația tehnică care a stat la baza autorizației de construire, emisă potrivit Legii nr. 50/1991.
Acceptarea explicită a informațiilor de către cumpărător
Proiectul mai prevede că, înainte de semnarea oricărui document contractual, dezvoltatorul trebuie să se asigure că persoana care cumpără a primit și a acceptat explicit toate informațiile prevăzute în fișa de informare.
Această obligație urmărește să elimine situațiile în care cumpărătorii descoperă ulterior diferențe între promisiunile comerciale și realitatea locuinței livrate.
Obiectiv: mai puține litigii și mai multă încredere în piață
Autoritățile justifică demersul legislativ prin necesitatea creșterii transparenței în relația contractuală dintre dezvoltator și consumator, prevenirii practicilor comerciale incorecte și reducerii numărului de litigii și reclamații privind calitatea construcțiilor și garanțiile aferente.
Prin adoptarea actului normativ, statul urmărește instituirea unei obligații legale clare pentru dezvoltatorii imobiliari, astfel încât achiziția unei locuințe noi să se bazeze pe informații complete, corecte și verificabile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.


1 BTC = 392390.34RON
1 ETH = 12915.74RON
1 LTC = 297.06RON
1 XRP = 8.43RON 





