Statul dă până la 300.000 euro pentru afaceri sociale la țară

Oana Pavelescu |
Data publicării:
MIPE acordă sume importante pentru aceste afaceri
MIPE acordă sume importante pentru aceste afaceri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a modificat schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, din cadrul Programului Incluziune și demnitate socială, aducând ajustări importante privind domeniile eligibile, plafoanele de finanțare și criteriile de acordare.

Plafon maxim de 300.000 euro per întreprindere unică

Noile prevederi stabilesc un plafon unic de 300.000 de euro, echivalent în lei, ce poate fi acordat unei întreprinderi în orice perioadă de trei ani, indiferent de sursa de finanțare – națională sau europeană. Pentru verificare, echivalentul în lei se calculează la cursul InforEuro din momentul semnării contractului.

Clarificarea domeniilor excluse

Schema nu se aplică pentru activități din producția primară de produse agricole, pescărești și de acvacultură, precum și pentru procesarea și comercializarea acestora în anumite condiții, cum ar fi stabilirea ajutorului pe baza prețului sau cantității sau condiționarea transferului către producători primari. De asemenea, nu se acordă ajutor pentru activități de export direct legate de cantități sau rețele de distribuție și nici pentru proiecte condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale.

Buget total de peste 217 milioane euro

Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis pe durata aplicării schemei este de 217,36 milioane euro (echivalent în lei la cursul din august 2023), din care 180,69 milioane euro provin din Fondul Social European Plus (FSE+), iar 36,67 milioane euro reprezintă contribuția națională. Finanțarea este împărțită între regiunile mai puțin dezvoltate și regiunea București-Ilfov, cu procente diferite de cofinanțare europeană.

Număr maxim de beneficiari

MIPE estimează că până la 3.433 de întreprinderi sociale vor putea primi finanțare prin această schemă. Ajutoarele pot fi cumulate, în condițiile prevăzute de legislația europeană, cu alte scheme de minimis, inclusiv pentru servicii de interes economic general, până la un plafon total de 1,05 milioane euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.092
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0914
USD
Azi 4.3312
Diferența -0.0047
Zi precendentă 4.3359
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0920 RON
USD flag1 USD = 4.3312 RON
GBP flag1 GBP = 5.8138 RON
CHF flag1 CHF = 5.4410 RON
AUD flag1 AUD = 2.8743 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1442 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4251 RON
SEK flag1 SEK = 0.4651 RON
XAU flag1 XAU = 595.7096 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377841.85RON
1 ETH = 12816.84RON
1 LTC = 341.99RON
1 XRP = 8.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24146.030.49%
BET-BK4794.520.71%
BET-EF1312.580.43%
BET-FI93222.640.28%
BET-NG1772.970.17%
BET-TR56541.040.49%
BET-TRN54617.540.49%
BET-XT2087.460.47%
BET-XT-TR4778.310.47%
BET-XT-TRN4628.320.47%
BETAeRO930.29-0.23%
BETPlus3510.870.47%
RTL54368.850.51%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel