Statele UE au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz

DCBusiness Team |
Data publicării:

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra unui plan de reducere a consumului de gaz.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrările ruseşti, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.

"Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles - n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare", a anunţat preşedinţia cehă pe contul său de Twitter.

 

Citeşte şi: Şefa Comisiei Europene îndeamnă statele care nu depind de gazul rusesc să le ajute pe cele care au probleme

 

Ţările europene care nu depind de aprovizionarea cu gaze din Rusia trebuie să manifeste solidaritate faţă de cele care sunt forţate să facă eforturi pentru a le economisi din cauza riscului iminent de întrerupere a livrărilor, a declarat luni şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru DPA.

"Chiar şi statele membre care aproape că nu achiziţionează gaze ruseşti nu pot scăpa de efectele unei potenţiale întreruperi a aprovizionării cu acestea pe piaţa noastră internă", a declarat von der Leyen, înaintea unei reuniuni speciale a miniştrilor energiei din ţările blocului comunitar, planificată pentru marţi.

Economiile ţărilor din UE sunt strâns interconectate, a spus ea, subliniind că o criză a gazelor ar afecta fiecare stat membru într-o formă sau alta.

"De aceea este important ca statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate", a afirmat von der Leyen.

Aceste comentarii intervin în urma criticilor exprimate de Spania şi Portugalia faţă de planul de urgenţă în materie de gaze propus de Comisie. Portugalia a calificat acest plan drept "nesustenabil" şi a declarat că consumul său de gaze este o "necesitate absolută".

Concret, planul Comisiei solicită tuturor statelor UE să îşi reducă în mod voluntar consumul de gaze cu cel puţin 15% între 1 august şi 31 martie, luându-se în calcul totodată eventualitatea unor reduceri suplimentare în cazul agravării crizei de gaze.

În pofida rezervelor exprimate de unele părţi, von der Leyen şi-a exprimat încrederea că propunerile Comisiei vor primi în cele din urma aprobarea tuturor statelor membre.

"Sunt sigură că miniştrii energiei sunt conştienţi de responsabilitatea lor", a spus ea, adăugând că UE trebuie să creeze o "plasă de siguranţă" pentru a permite fiecărui stat să depăşească în deplină siguranţă următoarele două ierni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422099.77RON
1 ETH = 8047.71RON
1 LTC = 380.93RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Steagul SUA / Foto: Freepik

De ce a scos Donald Trump România din programul Visa Waiver

Revocarea accesului României la programul Visa...

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel